- Foarte bine, atunci duceţi-1 şi aruncaţi-l în cazan. După ce fierbe puţin, o să-l puteţi curăţa foarte uşor. Pe urmă o să scoateţi şoriciul de pe bătrânul domn Porc ca de pe o banană.
Feţele celor doi se lungiră puţin la această perspectivă.
- Hai, mai vioi, îi îndemnă ea. Nu puteţi să-l mâncaţi cu haina pe el. Mai întâi trebuie dezbrăcat.
Ralph şi Dick Ellis se uitară unul la altul, înghiţiră în sec şi începură să coboare porcul din scripete. Pe la 3 după-amiază terminară toată treaba, iar la 4 erau acasă, cu maşina plină de carne; la cină avură cotlete proaspete de porc. Cei doi bărbaţi nu avură prea multă poftă de mâncare, în schimb Abagail mâncă singură două cotlete, încântată de gustul minunat al cărnii grase şi bine prăjite. Nimic nu e mai bun decât carnea proaspătă, mai ales atunci când ai contribuit şi tu ca să fie pe masă.
Trecuse de ora 9 seara. Gina adormise, iar Tom Cullen aţipise în balansoarul lui Mother Abagail din verandă. Spre vest, în depărtare, se vedea pe cer scânteierea mută a unor fulgere. Se adunaseră cu toţii în bucătărie, cu excepţia lui Nick, care ieşise la plimbare. Abagail cunoştea prea bine gândurile cu care pesemne că se muncea băiatul, iar inima ei căuta să-l ajute, de la distanţă.
- Spune-mi, de fapt n-ai chiar o sută opt ani, este? o întrebă Ralph, aducându-şi aminte de un cuvânt pe care ea îl aruncase în treacăt, în expediţia de tăiere a porcului.
- Ba da, stai aici şi aşteaptă-mă. Ai să vezi, omule. Se întoarse din dormitor şi-i întinse scrisoarea din partea preşedintelui Reagan, pe care o ţinea, înrămată, în sertarul de sus al dulapului. Citeşte asta, fiule, îi spuse ea triumfător.
- "...cu ocazia celei de a o suta aniversări a zilei de naştere", citea Ralph cu voce tare, "...una dintre cele şaptezeci şi două de persoane din Statele Unite ale Americii atestate că au împlinit centenarul... pe locul al cincilea în rândul celor mai bătrâni membri ai Partidului Republican din Statele Unite ale Americii... salutări şi felicitări din partea preşedintelui Ronald Reagan, 14 ianuarie 1982." O privi cu ochi mari. Păi fir-aş al... Se opri, încurcat, şi se îmbujoră la faţă. Te rog să mă ierţi, doamnă.
- Câte lucruri grozave trebuie să fi văzut! se minună Olivia.
- Mai nimic, în comparaţie cu ce-am văzut cam în ultima lună, oftă ea. Şi cu ceea ce mă aştept să mai văd.
Uşa se deschise şi apăru Nick, iar conversaţia se întrerupse ca şi cum toţi n-ar fi vrut decât să treacă timpul, în aşteptarea lui. Abagail îşi dădu seama imediat că tânărul luase o hotărâre şi crezu că ştie care era acea hotărâre. Băiatul îi întinse un bilet pe care-l scrisese pe verandă, lângă Tom. Femeia ţinea hârtia cât mai departe, ca să poată citi fără ochelari.
"Cred c-ar fi bine să pornim mâine spre Boulder", scrisese Nick.
Ea îşi ridică privirea de pe foaia de hârtie, o îndreptă spre Nick şi înclină încet din cap. Îi trecu biletul lui June Brinkmeyer, care i-l întinse Oliviei.
- Aşa cred şi eu c-ar fi bine, spuse Abagail. Nici eu nu-mi doresc această călătorie, dar cred că trebuie s-o facem. Cum de te-ai hotărât?
El ridică din umeri aproape enervat şi făcu un semn către ea.
- Aşa să fie, zise Abagail. Credinţa mea este în Domnul.
Nick gândi: Ce bine ar fi să pot crede şi eu.
În dimineaţa următoare, pe 26 iulie, după o scurtă consultare, Dick şi Ralph porniră cu camionul spre Columbus.
- Îmi pare rău că trebuie să renunţ la maşină, spuse Ralph, dar dacă aşa vrei tu, Nick, e-n regulă.
"Întoarceţi-vă cât mai repede cu putinţă", scrise Nick.
Ralph râse scurt şi aruncă o privire jur-împrejurul curţii. June şi Olivia spălau rufe într-o copaie mare, cu o scândură de frecat prinsă la un capăt. Tom speria ciorile în porumb, o ocupaţie în care părea să-şi găsească o neîntreruptă distracţie. Gina se jucă, iar bătrâna dormita în balansoar, sforăind uşor.
- Prea te grăbeşti să-ţi vâri capul în gura leului, Nicky.
Nick îi răspunse: "Avem alt loc mai bun unde să mergem?"
- Asta-i drept. La ce bun să hălăduim aşa, fără rost? Până la urmă, te simţi inutil. Un om nu se simte bine dacă nu are un ţel şi-o speranţă, ai observat?
Nick aprobă cu un semn din cap.
- Okay, îl asigură Ralph pe Nick, bătându-l pe umăr, apoi i se adresă lui Dick: Eşti gata de drum, Dick?
Tom Cullen ieşi fugind din lan, cu mătase de porumb agăţată de cămaşă, de pantaloni şi în părul lui lung şi blond.
- Şi io! Tom Cullen vrea să meargă şi el la plimbare cu maşina! Doamne, da!
- Atunci, hai, spuse Ralph. Ia uită-te în ce hal eşti, cu mătasea asta de porumb pe tine. Măcar să fi prins şi tu vreo cioară! Vino să te curăţ puţin.
Rânjind prosteşte, Tom îi permise lui Ralph să-i scuture cămaşa şi pantalonii. Din punctul de vedere al lui Tom, reflectă Nick, aceste ultime două săptămâni fuseseră probabil cele mai fericite din viaţa lui. Se afla lângă oameni care-l acceptau şi ţineau la tovărăşia lui. Şi de ce n-ar fi făcut-o? Chiar dacă era un fel de copil înapoiat, o fiinţă omenească vie era încă relativ o raritate în această lume nouă.
- Pe curând, Nicky, zise Ralph, urcându-se la volan.
- Pe curând, Nicky, repetă şi Tom Cullen, rânjind în continuare.
Nick urmări camioneta până ce dispăru din raza lui vizuală, apoi se duse în şură, unde descoperi o ladă veche şi o cutie cu vopsea. Rupse una dintre tăbliile lăzii şi o prinse în cuie de o prăjină lungă pentru gard. Luă semnul astfel obţinut şi vopseaua şi ieşi cu ele în curte; se apucă să o picteze cu grijă, în timp ce Gina se uita cu interes peste umărul lui.
- Ce zice acolo? se interesă ea.
- Zice: "Noi am plecat spre Boulder, Colorado. Vom merge pe drumuri secundare, pentru a evita blocajele de circulaţie. Canalul 14 al lungimii de undă a cetăţenilor (CB)"', citi Olivia.
- Ce înseamnă asta? întrebă June, apropiindu-se.
O ridică pe Gina în braţe şi urmăriră amândouă cum Nick plantează cu atenţie semnul astfel încât să stea cu faţa spre locul unde drumul negru se transforma în aleea din faţa casei lui Mother Abagail. Îngropă în pământ un metru din lungimea prăjinii. Doar un vânt extrem de puternic ar fi reuşit să scoată indicatorul de acolo. Sigur că da, în această parte a lumii existau cu adevărat vânturi extraordinar de puternice; îşi aduse aminte de tornada care fusese la un pas să-i ia pe sus pe el şi pe Tom şi la sperietura pe care o trăseseră în pivniţa aceea.
Scrise un bilet şi i-l întinse lui June:
"Unul dintre lucrurile ce trebuie aduse de Dick şi Ralph, de la Columbus, este un radio CB. Cineva va trebui să urmărească tot timpul canalul 14."
- Aha, comentă Olivia, foarte inteligent.
