Autoritate. Organizare. Făcu încă un cerc în jurul cuvintelor, care acum arătau ca nişte prizonieri în spatele unui şir triplu de fortificaţii. Cât de bine mergeau împreună... şi ce muzică tristă emanau.

Nu peste mult timp, intră Ralph.

- Mâine mai sosesc şi alţi oameni, Nicky, iar poimâine vine o adevărată procesiune. Peste treizeci, în cel de-al doilea grup.

"Bine", scrise Nick. "Pun pariu că în curând vom avea şi un medic. Aşa susţine legea probabilităţii."

- Mda, devenim un oraş în toată puterea cuvântului.

Nick îi răspunse cu un gest afirmativ.

- Am avut o discuţie cu tipul care conduce grupul sosit astăzi. Îl cheamă Larry Underwood. Îmi pare un om deştept, Nick. Foarte vioi la minte.

Nick îşi ridică sprâncenele şi desenă în aer un semn de întrebare.

- Păi, să vedem, îi răspunse Ralph. Ştia că semnul de întrebare însemna "dă-mi mai multe informaţii, dacă poţi". E mai mare decât tine cam cu şase sau şapte ani, cred, şi cu opt sau nouă decât Redman. Dar face parte din categoria aceea de oameni despre care tu ai zis că trebuie să-i căutăm. Pune întrebările cuvenite.

- ?

- Cine conduce aici, în primul rând. Care este următorul pas, în al doilea rând. Şi cine îl îndeplineşte, în al treilea rând.

Nick încuviinţă din cap. Da - întrebările erau cele cuvenite. Dar era el oare omul potrivit? Ralph putea să aibă dreptate sau nu, în această privinţă.

"Voi încerca să mă întâlnesc cu el mâine şi să stăm puţin de vorbă", scrise el pe o altă foaie de hârtie.

- Da, da, aşa ar fi bine să faci. Mi se pare un tip în regulă. Ralph îşi târşâi picioarele şi continuă: Înainte să apară Underwood şi cu oamenii lui ca să fie prezentaţi lui Mother, am stat puţin de vorbă cu ca. Am vorbit cu ea, aşa cum m-ai îndemnat tu.

- ?

- A zis că să-i dăm drumul. Să ne punem pe treabă. Zicea că sunt oameni care se învârt fără rost şi că au nevoie de alţii care să le spună ce şi cum să facă.

Nick se rezemă de spătarul scaunului şi râse tăcut. Apoi scrise: "Eram convins că va reacţiona în felul aceasta. Mâine am să vorbesc cu Stu şi cu Glen. Ai tipărit afişele?"

- A, alea? Păi sigur că da, îl asigură Ralph. Acolo am stat mai toată după-amiaza, pe Dumnezeul meu.

Îi arătă lui Nick un exemplar de poster. Mirosind încă puternic a cerneală, tipăritura era de dimensiuni mari şi-ţi atrăgea privirea. Ralph se ocupase şi de aspectul grafic:

ADUNARE GENERALĂ!!!

NOMINALIZAREA ŞI ALEGEREA CONSILIULUI REPREZENTANŢILOR!

18 august 1990, ora 20.30

Locul de desfăşurare:

Parcul Canyon Boulevard & Chioşcul dacă este FRUMOS

Sala Chautauka din Parcul Chautauka dacă este URÂT

DUPĂ ÎNTRUNIRE SE VOR SERVI BĂUTURI RĂCORITOARE

Sub acest text, fuseseră desenate două hărţi rudimentare pentru nou-veniţi şi pentru cei care nu exploraseră foarte atent oraşul Boulder. Dedesubt, cu literă destul de mică, apăreau numele asupra cărora căzuseră de acord el, Stu şi Glen, după ce discutaseră în dimineaţa respectivă:

Comitetul ad-hoc

Nick Andros

Glen Bateman

Ralph Brentner

Richard Ellis

Fran Goldsmith

Stuart Redman

Susan Stern

Nick arătă rândul referitor la băuturile răcoritoare de pe afiş şi-şi ridică sprâncenele.

- A, da, păi a trecut Frannie şi a zis că sunt şanse mai mari să-i adunăm pe toţi dacă menţionăm textul respectiv. Ea şi cu prietena ei, Patty Kroger, au să se ocupe şi de asta. Prăjituri şi Za-Rex. Ralph făcu o faţă lungă. Dac-ar fi să aleg între Za-Rex şi pişat de vacă, nu ştiu, zău, ce-aş alege. Îţi cedez porţia mea, Nicky.

Acesta îi zâmbi.

- Singura chestie, continuă Ralph pe un ton mai serios, este că voi m-aţi băgat şi pe mine în comitet, băieţi, ştiu eu ce înseamnă asta. Cu alte cuvinte, "Felicitări, ai să te ocupi de toată munca grea". Nu că m-ar deranja munca grea, pentru că asta am făcut de când sunt. Dar comitetele trebuie să aibă nişte idei, iar eu nu prea sunt un om cu idei.

Nick desenă rapid pe blocnotesul lui un sistem de radio CB, iar în fundal un turn de radio, din al cărui vârf ieşeau săgeţi de electricitate.

- Mda, dar aia-i cu totul altceva, îi replică Ralph posomorât. "Ai să te descurci", îi scrise Nick. "Crede-mă."

- Bine, Nicky, dacă zici tu. Am să fac o încercare. Cu toate astea, cred că v-aţi descurca mai bine cu Underwood ăla.

Nick clătină din cap şi-l bătu pe Ralph pe umăr. Ralph îi ură noapte bună şi urcă la etaj.

După plecarea lui, Nick cercetă gânditor posterul, vreme îndelungată. Dacă Stu şi Glen îl văzuseră şi ei - ceea ce era foarte sigur că se întâmplase, până la ora aceea -, ştiau că ştersese, fără să-i consulte, numele lui Harold Lauder de pe lista membrilor ad-hoc ai comitetului. Nu-şi dădea seama cum vor primi această veste, dar faptul că nu se prezentaseră încă la uşa lui trebuia considerat un semn bun. Poate că şi ei ar fi dorit sa se tocmească şi să obţină altceva din partea lui în schimb, iar el avea de gând să facă concesii, dacă era nevoie, doar ca să-l ţină pe Harold departe. Dacă era musai, renunţa la Ralph. Ralph nu ţinea oricum la poziţia respectivă, deşi, fir-ar să fie, Ralph poseda o considerabilă inteligenţă nativă şi capacitatea de-a dreptul nepreţuită de a descoperi cele mai ascunse aspecte ale unei probleme. Avea să se dovedească util în comitetul permanent, dar pe de altă parte, avea sentimentul că Stu şi Glen aduseseră deja destui prieteni de-ai lor în comitet. Dacă el, Nick, dorea să fie eliminat Lauder, nu aveau decât să se conformeze. Ca să le reuşească lovitura şi să preia puterea, între ei nu trebuia să apară nici un fel de disensiune. Ascultă, Ma, cum a făcut omul acela de-a scos un iepuraş din pălărie? Păi, fiule, nu sunt sigură, dar s-ar putea să se fi folosit de vechea şmecherie - i-a dus de nas cu prăjiturele şi Za-Rex. Reuşeşte în nouăzeci la sută din cazuri.

Se reîntoarse la pagina pe care o mâzgălea atunci când intrase Ralph. Studie cuvintele pe care le încercuise nu o dată, ci de trei ori, ca şi cum ar fi vrut să nu scape de acolo. Autoritate. Organizare. Scrise deodată încă unul dedesubtul lor - în locul rămas, care era suficient ca să-l încapă. Iată cuvintele care se găseau acum în cercul triplu:

Autoritate. Organizare. Politică.

Dar el nu încerca să-l elimine pe Lauder din cauză că ar fi avut sentimentul că Stu şi Glen Bateman încearcă să-i fure jocul. Fără doar şi poate, se simţea puţin atins. Ar fi fost ciudat să nu se întâmple aşa. Într-un fel, el, Ralph şi cu Mother Abagail fondaseră Boulder Free Zone.

Există sute de oameni aici şi încă vreo câteva mii pe drum, dacă Bateman nu greşeşte, gândi el, bătând cu creionul în cuvintele încercuite. Cu cât se uita mai mult la ele, cu atât i se păreau mai urâte. Dar când am ajuns aici, Ralph şi cu mine, Mother şi Tom Cullen, împreună cu tot restul grupului, singurele fiinţe vii din Boulder erau pisicile şi căprioarele care fugiseră din rezervaţia statului ca să-şi caute de mâncare în grădinile oamenilor... ba chiar şi în magazine. Ţi-aduci aminte de aceea care intrase în Table Mesa Supermarket şi nu mai reuşise să găsească ieşirea? Parcă înnebunise, fugea încolo şi-ncoace pe culoare, răsturnând lucrurile în calea ei, cădea, se ridica şi o lua din nou la goană.

Nici noi nu suntem aici de o veşnicie, sigur că da, n-a trecut nici măcar o lună de când am sosit, în schimb am fost primii. Prin urmare, chestiunea ţine şi de amorul-propriu, dar nu din cauza amorului-propriu vreau ca Harold să nu facă parte din listă. Vreau să-l scot pentru că nu am încredere în el. Zâmbeşte tot timpul, dar între gura şi ochii lui există o zonă lipsită de zâmbet. Au fost nişte fricţiuni între el şi Stu, la un moment dat, din cauza lui Frannie; toţi trei declară că s-a terminat, dar eu mă întreb dacă lucrurile s-au încheiat cu adevărat. Uneori o văd pe Frannie uitându-se la Harold, iar privirea ei este neliniştită. Ca şi cum ar încerca să-şi dea seama cât de bine încheiate sunt lucrurile. Nu-i prost deloc, dar îmi lasă impresia de instabilitate.

Nick clătină din cap. Nu era numai asta. În mai multe rânduri se întrebase dacă nu cumva Harold Lauder era nebun.