Nu eram deloc surprinsă că Thomas reuşise să descopere iar un detaliu aparent imposibil de observat.

— Bine! Povesteşte-mi ce scrie în jurnalul cu deducţii al lui Thomas Cresswell despre cizmele lui şi despre cum indică ele că Mefistofel ar fi un aristocrat.

— Pun pariu că i s-a întâmplat ceva teribil. Sărmanul!

Doamna Harvey s-a oprit în faţa cabinei ei şi şi-a aruncat privirea spre puntea din spatele nostru.

— Domnişoară Wadsworth, din moment ce suntem vecine, cred că este în regulă să-l las pe Thomas să te conducă la cabină de data asta. Doar dacă nu găseşti că e prea indecent. Mă simt deodată cam…

— Ai nevoie de un tonic? a zis Thomas, nereuşind să-şi stăpânească amuzamentul din glas când femeia l-a împuns în piept. Au!

— Mai taci! a zis ea pe un ton glumeţ. Nu e frumos să râzi de cei în etate. Într-o zi, şi tu vei avea nevoie de o gură de tonic ca să poţi adormi.

Am ignorat glumele dintre ei şi i-am zâmbit prea indiferentei noastre însoţitoare. Nu era deloc decent să rămân singură, oriunde, cu Thomas, deşi ne aflaserăm în situaţii şi mai compromiţătoare, spre oroarea tatei, dacă ar fi fost să afle vreodată.

— Este în regulă, doamnă Harvey. Din moment ce camerele noastre sunt legate, sunt sigură că nu vom şoca pe nimeni. Nu vom întârzia mult.

— Ce seară magică a fost! Şi nu ne-a stricat distracţia niciun cadavru!

Doamna Harvey ne-a sărutat pe obraji pe mine şi pe Thomas, apoi a deschis uşa.

— Sunt extenuată!

De îndată ce a închis uşa, Thomas şi cu mine am făcut câţiva paşi spre banca dintre cabina mea şi următoarea. Simţind că Thomas avea să-mi spună ceva, m-am aşezat şi i-am făcut semn să vină lângă mine. Fulgii aproape că nu mai cădeau, dar gerul era încă muşcător. Simţindu-mi mereu dorinţele şi nevoile, Thomas şi-a scos paltonul şi mi l-a aşezat pe umeri.

— Mulţumesc! am zis. Cred că spuneai ceva interesant despre pantofi…

— Pingelele nu erau deloc zgâriate, a spus el, aruncându-şi privirea de jur-împrejur înainte de a se aşeza şi de a-şi freca palmele. Înainte să mă contrazici, nu, nu cred că un lustru bun explică starea cizmelor. Încălţările sunt noi. Sau nu au fost purtate aşa de mult.

— Poate că le poartă doar la spectacole.

Thomas s-a sprijinit de spătarul băncii. Zâmbetul lui de ştrengar, în bezna din jurul nostru, îmi făcea inima să o ia la goană.

— E o teorie bună, Wadsworth, dar felul în care aleargă de colo, colo şi face tumbe pe scenă… Chiar dacă ar purta cizmele doar la spectacole, tot ar trebui să fie uzate. Ce indică faptul că nu se vede nici urmă pe ele?

— Şi-a cumpărat unele noi.

— Întocmai. Niciun artist de succes nu ar cheltui atât de mult pe o pereche de încălţăminte dintr-o piele aşa de scumpă precum cea aleasă de el, a zis Thomas. Cu siguranţă nu şi-ar cumpăra ghete scumpe de fiecare dată. Ceea ce mă face să cred că se trage dintr-o familie înstărită şi că nu-l deranjează să cheltuiască fără cap. Dacă ai şti că trebuie să-ţi schimbi pantofii seară de seară, tu i-ai cumpăra pe cei mai scumpi?

Thomas avea dreptate.

— Ei bine… aşa s-ar explica şi de ce insistă să poarte mască şi folosească numele de scenă, nu?

Am studiat chipul prietenului meu, cercetându-i unghiurile cunoscute şi ascuţite ale profilului.

— Şi crezi că este periculos.

— Este secretos, dornic să manipuleze, capabil să facă până şi cele mai inofensive lucruri să pară sinistre, iar pe cele sinistre să pară inofensive. Două tinere sunt moarte. Bazându-mă doar pe aceste motive, aş zice că nu am deloc încredere în el.

Thomas a ignorat regulile societăţii şi mi-a luat mâna într-a lui, împletindu-şi degetele cu ale mele şi privindu-mă gânditor.

— Vrea ceva de la tine. Nu sunt sigur ce, dar nu cred că e ceva bun. Oricare ar fi motivele lui, avantajele sunt de partea lui sau a carnavalului. Iar dacă îţi face rău…

— Sunt capabilă să-mi port şi singură de grijă, aşa cum bine ştii. Am supravieţuit deja unei întâlniri; nu ai de ce să-ţi faci griji! Cred că ar fi avantajos, din mai multe puncte de vedere, să mă apropii de el.

Thomas s-a ridicat şi a început să se plimbe pe lângă hornul cel mai apropiat de puntea navei. Avea umerii încordaţi fie din cauza vântului, fie din cauza planului pe care îl mărturisisem pe jumătate. M-am ridicat încet şi am mers lângă el, dorindu-mi să-mi pot lua cuvintele înapoi. Aburul s-a umflat în spatele lui. Îmi amintea de fumătorii care se relaxau în saloanele pentru fumat ale bărbaţilor, înconjuraţi de rotocoale gri-alburii care pluteau leneşe sub formă de norişori. Mi-aş fi dorit ca prietenul meu să fie la fel de relaxat ca imaginea aceea. Thomas era atât de încordat, încât mă temeam că avea să sară în ocean în orice clipă.

— Sincer, am zis, privindu-l cum umbla neliniştit de colo, colo, ştii că este cea mai bună metodă de a-i distrage atenţia, Thomas. Tu ai ocazia de a-ţi pune talentele magice la lucru, iar mie îmi dă suficient timp să cunosc artiştii mai bine. Nu fi gelos că nu ţi-a venit ţie ideea! Nu-ţi şade bine să stai îmbufnat!

Thomas s-a oprit şi m-a privit de parcă mi-ar fi crescut al doilea cap.

— Poate că a intra în cuşca leului este o formă bună de distragere a atenţiei, dar nu e cea mai sigură, Wadsworth.

— Şi meseria noastră este periculoasă, am răspuns. Nu este decât un alt instrument pentru prinderea criminalilor. Dacă atenţia celorlalţi va fi îndreptată asupra spectacolului jucat de mine şi de Mefistofel, atunci nu se vor mai uita la tine şi la unchiul.

— Ah, da? Deci nimeni nu-i va mai acorda atenţie sărmanului şi chipeşului tău iubit părăsit în timp ce tu te apropii de maestru?

Thomas a ridicat o sprânceană.

— Poate că o să mă ofer eu însumi drept momeală. Sunt sigur că aş câştiga inimile câtorva artiste.

— Despre asta este vorba? Ţi se pare că pierzi distracţia? am întrebat. Treaba ta este mult mai palpitantă şi mai importantă decât să flirtezi cu maestrul. Tu studiezi urmele de pe cizme şi calculezi cum au ajuns acolo, şi cine este responsabil. Vezi? O misiune foarte importantă.

— Atunci ar trebui să ai onoarea de a juca rolul meu, a zis el. Eu susţin egalitatea în cadrul parteneriatului nostru.

Mi-am ţuguiat buzele şi am zâmbit victorios.

— Aşa credeam şi eu. Nu există niciun motiv pentru care ar trebui să te pui în pericol. Mefistofel este un potenţial criminal. O plimbare cu el pe promenadă este la fel de periculoasă ca ideea de a-ţi băga capul în gura leului menţionat mai devreme. Şi, deşi pare distractiv, este, fără îndoială, o idee proastă.

— Nu sunt de acord!

— Atunci îmi spui că ar trebui să-mi bag capul în gura leului?

— Dacă asta este ceea ce ţi-ai dori, atunci te-aş susţine indiferent ce aş crede.

Am ridicat bărbia.

— Dacă Mefistofel este criminalul, atunci nu ar fi aşa de prost încât să mă atace chiar pe mine, ştiind că el ar fi prima persoană pe care tu şi unchiul aţi pune ochii. Cu toate acestea, dacă stau aproape de el, dacă îi câştig încrederea, ba chiar flirtez cu el, s-ar putea să am ocazia de a mă infiltra în grupul lui. Dacă are încredere în mine, atunci vor avea şi ceilalţi. Cine ştie ce observaţii voi putea face astfel?

— Sunt mult prea mulţi de „dacă”, a spus Thomas, controlându-şi cu grijă vocea. Dacă ceva merge prost, atunci chiar vei fi în bătaia puştii. În cazul ăsta, recompensa nu merită riscul, Wadsworth.

— Atunci îmi pare rău să-ţi spun că ne aflăm într-un impas.

Am clătinat din cap.

— Eu sunt de altă părere. Cred că unele riscuri merită asumate, chiar dacă par imposibile la început.

Thomas a pufnit, dar expresia de pe chipul lui trăda un uşor dezgust.