Am cercetat chipul maestrului de ceremonii, sperând că aveam să găsesc un indiciu privind adevărata lui motivaţie. Îşi controla însă cu grijă expresiile, la fel ca orice altceva, şi nu mi-a oferit decât un zâmbet încrezut, dar suficient de inocent cât să facă posibilele necazuri să merite riscul.

— Ce-ţi pasă ţie?

— Nu-mi pasă! Vreau doar să dau un avânt spectacolului meu şi, din moment ce pasagerii îţi cunosc cariera, tu, draga mea, îmi vei cânta în strună şi vei susţine că trucurile mele sunt cu adevărat magice. Dacă tu, un expert în domeniul tău, eşti convinsă, atunci reputaţia mea se va îmbunătăţi. Am nevoie disperată de aşa ceva din moment ce cadavrele par să tot apară în timpul sau după spectacolele mele. Această informaţie este, pur şi simplu, moneda mea de schimb – o informaţie pe care nu aş folosi-o dacă nu aş fi nevoit.

Un zâmbet lent i s-a lăţit pe faţă.

— Nu fi aşa de jignită! Ţi-am spus deja că nu sunt un om cumsecade.

Am inspirat cu grijă. Nu, nu era!

— Îţi dai seama cât de complicat va fi să conving pasagerii că magia există, nu-i aşa?

Mefistofel a ridicat o mână.

— Nu cred că misiunea dumitale va fi aşa de dificilă, domnişoară Wadsworth. Nu am nevoie decât de prezenţa ta fermecătoare la momentul oportun în spectacolul de final.

M-am gândit o clipă la ce spusese.

— Îmi ceri să devin unul dintre artiştii tăi de circ?

— Doar pentru o noapte. Deşi va trebui să exersezi cu ceilalţi seară de seară, ca să recuperezi.

— Minunat!

Mi-am frecat tâmplele.

— Mă obligi să învăţ de la răufăcătorii pe care i-ai angajat.

— Artişti, m-a corectat el.

Şi, posibil, cel puţin un ucigaş.

— Ei bine, nu m-au primit prea bine când am asistat la antrenamentul lor azi-dimineaţă. Nu cred că mă vor ajuta cu târgul ăsta al tău.

Mefistofel a înaintat, afişându-şi iar zâmbetul periculos.

— Tocmai de aceea îţi voi da lecţii în faţa lor. Să vadă cât de mult te favorizez. Atunci vor face tot ce le va sta în puteri ca să-ţi câştige atenţia.

— Dar vor crede că între noi este o relaţie nepotrivită, am zis, dându-mi imediat seama de ceva. De fapt, pe asta te bazezi.

— Într-adevăr, elevul meu favorit a început deja să înveţe.

Mefistofel radia.

— Atunci înţelegi de ce acel… domn – Cresswell, parcă? – nu trebuie să afle de târgul nostru. Trebuie ca relaţia noastră să pară autentică. Lasă-i să creadă că te curtez şi că încerc să-ţi câştig mâna. Aşa este mai probabil să te primească în rândurile lor. Şi e nevoie ca totul să meargă strună la ultimul spectacol, mai ales după crime. Investitorii se sfiesc să-şi asocieze numele şi banii cu asemenea lucruri.

Thomas avea încredere deplină în mine; totuşi, nu îmi imaginam că nu ar fi fost măcar puţin deranjat de această înţelegere, mai ales după discuţia de mai devreme. Am ezitat.

— Thomas ştie să ţină un secret. În plus, poate că ar fi o idee bună să participe şi el. Este foarte talentat…

— Reacţia lui vizavi de aşa-zisa noastră întâlnire romantică trebuie să fie sinceră, domnişoară Wadsworth. Dacă eşuează, ceilalţi vor şti că nu este nimic între noi. Nu îţi vor mai vorbi niciodată şi nu vor vrea să mai ştie de tine dacă miros înşelăciunea. Am nevoie să lucreze împreună pentru a asigura succesul trupei. Nimic nu-mi va sta în cale şi în mod clar nu mă voi împiedica de sensibilităţile unui iubit supărat. Am muncit prea mult şi am sacrificat prea multe pentru visul ăsta. Nu voi eşua acum.

Am păşit spre balustradă, lăsând briza rece să-mi limpezească mintea. Poate că Thomas nu avea să fie prea fericit, dar păcăleala avea să dureze doar patru zile. În tot acest timp, aveam să o protejez pe Liza de minciunile lui Houdini, să învăţ prestidigitaţie, aşa cum îmi dorisem, şi să o aplic în domeniul meu de activitate, şi câştigam acces în cadrul grupului secret de circari. Deşi prezenta numeroase dezavantaje, pactul avea şi părţile lui bune. Aveam nevoie să pot vorbi cu artiştii ca să rezolv cazul şi, având în vedere cât de rezervaţi erau faţă de mine, târgul propus de Mefistofel era ocazia perfectă, pe care nu îmi permiteam să o ratez.

Maestrul de ceremonii a venit lângă mine, aproape atingându-şi braţul de al meu pe când se sprijinea de balustradă, privind lumina lunii ce sălta pe valuri. Era o tranzacţie, nimic altceva. Orice avertizări legate de pierderea capului sau a inimii s-au spulberat cu următoarea briză.

— Bine!

Am întins mâna, mulţumită să văd că face la fel, şi am încheiat afacerea.

— Noi doi vom juca mica noastră comedioară, dar am nevoie de o dovadă pentru Liza, privitoare la Houdini. Cred că ar fi mai bine să-i dau chiar eu veştile. Când şi unde aleg eu.

Mefistofel şi-a aruncat privirea la mâinile noastre, aproape surprins să le vadă încă prinse, şi mi-a dat repede drumul.

— Mai ai şi alte cereri?

— Nu îţi permit să mă săruţi. Indiferent de situaţie. Acesta este un rol pe care nu-mi doresc să-l joc.

— Interesant!

Buzele lui au tresăltat în sus.

— Prea bine! Atâta timp cât nu vei vrea să o fac, îţi dau cuvântul meu că nu o să se întâmple.

M-am concentrat la ochii lui, refuzând să-mi cobor privirea ca să nu-i vină idei îngrozitoare.

— Bun! Atunci ne-am înţeles!

Mi-am strâns mantia în jurul trupului şi am privit de-a lungul punţii goale.

— Ne vedem după micul dejun ca să… Ce? De ce dai din cap?

— Mai avem patru zile înainte de marele spectacol, domnişoară Wadsworth, a zis el, întinzându-mi braţul. Prima dumitale lecţie începe în noaptea asta.

Când Mefistofel a intrat graţios în sala de antrenamente, păşind ţanţoş şi zâmbind strâmb, conversaţiile celor din jur s-au estompat, apoi au încetat de-a dreptul. Aruncătorii de cuţite şi-au întrerupt exerciţiile la ţintă; trapeziştii s-au ridicat în picioare pe leagănele lor; toată atenţia era îndreptată spre maestru. Şi spre mine. Sau, mai bine zis, spre mâna care mi se odihnea pe braţul lui şi pe care mi-o mutasem uşor mai sus la insistenţele lui. Nu uitasem ce-mi spusese Liza despre faptul că Mefistofel nu se arăta niciodată la antrenamente. Apariţia de acum era o altă mişcare premeditată din partea lui; o mişcare cu un uriaş impact.

— Vezi? a zis el, aplecându-se atât de aproape, încât îi simţeam respiraţia caldă pe gât. Uită-te la cum te măsoară din priviri, întrebându-se cum mi-ai câştigat bunăvoinţa şi cum ar putea să ţi-o smulgă. Tu, draga mea, reprezinţi acum o ameninţare. Şi un trofeu.

De parcă abia observase liniştea din sală, Mefistofel şi-a luat ochii de la mine. Mă întrebam cât de autentică păruse scena în ochii celorlalţi, când eu ştiam că era doar prefăcătorie.

— Dacă vreţi să aveţi o şansă de a ieşi pe scenă săptămâna asta, vă sugerez să vă antrenaţi în continuare!

Toţi şi-au reluat activitatea, cu excepţia lui Cassie, trapezista, Împărăteasa. Ea stătea sus de tot deasupra noastră, privindu-ne din spatele măştii pe când Mefistofel m-a condus la o masă şi mi-a tras un scaun. Îndată ce mi-am aranjat rochia, maestrul şi-a tras un alt scaun până ce picioarele noastre aproape că s-au atins. Am fâlfâit din gene, dar i-am zis, în şoaptă:

— Ai grijă, domnule! Nu aş vrea să te lovesc din greşeală cu piciorul.