— Vorbeşti ca el acum. De fapt, îndrăznesc chiar să spun că îţi face plăcere să fii în preajma lui – recunoaşte. Asta este ceea ce…

M-am îndreptat spre el şi i-am întors faţa la mine.

— Mefistofel nu-mi va face rău şi nici nu va interveni între noi, Cresswell. Nu îmi pasă ce fel de iluzie încearcă să creeze. Inima mea îţi aparţine şi niciun truc din lume nu o poate fura.

Înainte să apuce să răspundă, m-am înclinat spre el şi mi-am apăsat gura pe a lui. Thomas m-a tras mai aproape, iar mâinile lui au lunecat pe talia mea – eram două ancore într-o mare de necunoscut. Am rămas aşa, sărutându-ne sub constelaţiile scânteietoare şi fulgii răzleţi, până ce zgomotele plimbăreţilor nocturni ne-au despărţit.

Thomas m-a însoţit, fără prea mare plăcere, până la uşa cabinei mele şi şi-a luat la revedere cu un sărut cuminte. Mi-am ridicat privirea spre lună; gândurile mele erau la fel de împrăştiate ca şi stelele. Dacă Thomas avea dreptate, aşa cum eram sigură că se întâmpla, atunci cine era maestrul circar şi de ce fugea el ori ce încerca să ascundă?

M-am strecurat în cameră şi m-am uitat la ceas. Era aproape miezul nopţii. După ce mi-am schimbat blana cu un palton din lână, am ascultat atent la uşa care despărţea cabina mea de cea a doamnei Harvey şi am răsuflat uşurată auzindu-i sforăitul molcom. Speram că femeia avea să doarmă neîntoarsă şi să nu mă verifice. Nu mai era chip să adorm, aşa că m-am strecurat de-a lungul capătului liniştit al punţii, sperând să aflu nişte răspunsuri chiar de la sursă.

— Aici erai, dragă şi iscoditoare domnişoară Wadsworth! Mă întrebam dacă te vei mai aventura afară a doua oară. Dar ai venit ca să terminăm mica noastră discuţie sau ai vreun motiv ascuns?

Mefistofel a ieşit dintre umbrele bărcilor ca un demon ce se ridică dintre ceţuri. În mână îi atârna o sticlă de vin. Masca lui reflecta lumina lunii şi mă făcea să mă cutremur; îmi doream să-şi fi scos lucrul acela oribil de pe chip.

— Ah! Asta era!

Mefistofel m-a studiat cu neruşinare.

— Ai venit să-ţi recuperezi sufletul? M-oi fi simţind eu generos în seara asta, dar nici chiar aşa. Este al meu şi nu îl împart.

Mi-am dat ochii peste cap.

— Eşti destul de narcisist. De ce îţi pasă aşa de mult dacă te plac sau nu când ai la dispoziţie un vapor întreg de pasageri fermecaţi de asemenea exagerări? Nu ar trebui să-l deranjezi pe vreunul dintre ei? Cred că ar aprecia ascunzişurile şi aerul tău solemn. Ca să nu mai zic că – am spus, privindu-l cu atenţie – verişoara mea mi-a mărturisit că trapezista, Cassie Împărăteasa, este îndrăgostită lulea de dumneata.

Mefistofel a aşezat sticla pe podea şi s-a sprijinit de perete; un gest prea relaxat şi comun pentru el. Mă privea. Thomas avea dreptate – acum, că mă uitam mai atent, Mefistofel părea să aibă un aer aristocrat. Dar nu cultivat, ci practicat şi înnăscut. Maestrul ascundea mult mai multe decât lăsa să se vadă.

— Te poţi lăuda cu atât de mulţi prieteni, încât nu mai ai nevoie de unul în plus? a întrebat el în cele din urmă. Cu ce ţi-am greşit ca să merit cuvinte aşa de aspre? Vreau doar să te cunosc. Nu văd niciun rău în asta. Totuşi, eşti gata să mă condamni.

— Să nu crezi că mi-a scăpat spectacolul de mai devreme sau intenţia din spatele lui.

M-am îndreptat spre locul în care se sprijinea de peretele cu bărci.

— Încerci să provoci o ruptură între mine şi Thomas. Consider că e un lucru suficient de rău.

— Şi? a întrebat el. A fost aşa de jignit de faptul că ţi-am sărutat mâna? Dacă-i aşa, atunci poate ar trebui să-ţi cauţi un alt iubit. Gelozia este o boală contagioasă. De fapt, este posibil să-ţi fi făcut un favor, dezgropând o asemenea emoţie dăunătoare. Cu plăcere!

— Ar fi nevoie de ceva mult mai grav să ne despartă şi îţi garantez că un asemenea lucru este imposibil, aşa că nici nu te gândi!

— Vezi? a zis el, dând din mână. Dacă relaţia voastră este atât de solidă, atunci pot să încerc cât oi vrea. Ce rău vezi în asta?

— Este indecent şi complet lipsit de logică, având în vedere că nici nu ne cunoaştem, iar o altă femeie este îndrăgostită de tine. Joci un joc la care nu vreau să iau parte.

Încercam să vorbesc încet, dar tonul vocii mi s-a ridicat fără să vreau. M-am oprit o clipă ca să mă calmez.

— Şi-n plus, este nepoliticos. Dacă vrei să fim prieteni, atunci nu ai ales calea cea mai bună.

— Sunt un om de spectacol. Nu sunt politicos şi nici decent.

Mefistofel a ridicat din umăr, ca şi cum am fi pălăvrăgit despre starea vremii.

— Dacă te aştepţi să fiu altfel, atunci vei fi dezamăgită.

L-am fulgerat cu privirea. Îmi ţineam pumnii încleştaţi.

— Şi atunci de ce, rogu-te, ai vrut să ne întâlnim din nou?

Mefistofel mi-a zâmbit cu neruşinare.

— Am o propunere pentru tine, având în vedere experienţa pe care o ai în domeniul medicinei legale. Şi nu mă refer la căsătorie; te rog, nu fi aşa de tristă!

Cu greu m-am abţinut să nu mârâi la el. Mefistofel şi-a ridicat mâinile, în apărare.

— Glumeam, domnişoară Wadsworth! Am nevoie de ajutorul tău pentru spectacol.

Mefistofel a făcut o pauză, aşteptând să comentez în vreun fel.

— Ţi-am văzut chipul când verişoara ta a intrat pe scenă în prima seară. Nu eşti de acord cu trupa de circ sau cu rolul Lizei în ea, aşa e?

Nu era adevărat.

— Nu e treaba dumitale!

— Oare?

Mefistofel a rânjit iar în timp ce eu încercam să găsesc toate metodele prin care i-aş fi putut şterge zâmbetul de pe faţă.

— Şi dacă ţi-aş spune că te pot ajuta? Îţi doreşti să o îndepărtezi pe verişoara ta de circ şi de Houdini. Ei bine, cunosc un secret care ţi-ar fi util. Dar ţi-l spun doar dacă mă ajuţi. Ne-am înţeles? Ajutorul tău în schimbul ajutorului meu?

Eram disperată să ştiu ce secret cunoştea, dar învăţasem deja care era preţul curiozităţii. Trebuie să fi văzut însă ceva pe chipul meu care îi dădea speranţe.

— Există o singură condiţie. Nu poţi spune niciun cuvânt despre înţelegerea noastră. Nici domnului Cresswell, nici verişoarei tale, nimănui de pe acest vas. Dacă ar afla… ei bine, aş fi forţat să-mi joc mâna şi să-ţi dezvălui secretul.

— Ce secret? m-am înfuriat eu. Nu am făcut nimic reprobabil.

— Eşti sigură? a întrebat el, cu vocea inocentă şi înşelătoare în acelaşi timp. Mă îndoiesc că Liza s-ar întoarce acasă dacă ar descoperi că tu ai fost de vină pentru inevitabila deziluzie.

— Încă nu am fost de acord cu târgul şi deja mă şantajezi?

Mefistofel a ridicat din umăr.

— Nu m-ai refuzat imediat, nu?

M-am uitat la el, încercând să înţeleg oferta şi să-mi controlez emoţiile. Primul meu gând a fost să spun „nu”, să-l plesnesc cu mănuşa şi să plec. Să fug în direcţia opusă şi să nu-l mai văd la chip până ajungeam în America.

Aceasta ar fi fost cea mai înţeleaptă alegere.