Cea mai sigură.
Era, de asemenea, alegerea egoistă, care nu ne-ar fi ajutat nici pe mine, nici pe verişoara mea. Fusesem educată să mă folosesc de inacţiune ca de un fel de cale sigură, dar care nu conducea la explorarea unor tărâmuri necunoscute.
Mefistofel s-a apropiat ca un lup care-şi adulmecă prada. Îmi puteam vedea imaginea distorsionată în masca lui în filigran şi m-am cutremurat.
— Îţi voi oferi ceea ce îţi doreşti cel mai mult, domnişoară Wadsworth. Îţi vei elibera verişoara de o soartă ruşinoasă, fără să joci rolul lupului celui rău. Iar eu voi căpăta ce vreau în schimbul ajutorului tău.
— Şi ce vrei cel mai mult? Sigur nu vrei să te ajut, pur şi simplu, cu spectacolul.
— Dacă ar fi să dau crezare zvonurilor, verişoara ta nu mai poate apărea pe scenă. Am nevoie de o altă fată drăgălaşă care să farmece publicul. Asta este tot.
— Nu pot apărea în fiecare noapte. Este absurd să crezi că unchiul ar accepta aşa ceva, mai ales că el este cel care i-a interzis Lizei să facă una ca asta.
— Nu am nevoie de ajutorul tău în fiecare noapte. Ci doar în cadrul unui anumit spectacol.
Mefistofel m-a privit cu atenţie.
— Vrei să o eliberezi pe verişoara ta din ghearele lui Houdini sau nu?
Mă mâncau palmele. Nu voiam să mă gândesc la reputaţia distrusă a Lizei dacă relaţia ei cu Houdini se termina sau devenea cunoscută.
— Liza va fi batjocorită, privită cu dezgust, a continuat Mefistofel, ştiind că găsise calea potrivită de a-mi smulge acceptul. Familia ei va fi distrusă. Nu va mai găzdui o altă întâlnire la ceai, nu va mai fi curtată de vreun gentleman chipeş sau invitată la baluri luxoase.
Mefistofel a mai făcut un pas în faţă.
— Îi plac toate aceste lucruri, nu-i aşa? O să stai cu mâinile în sân privind în timp ce-şi aruncă întreaga viaţă la gunoi pentru un bărbat ce va dispărea cu siguranţă când aburii dragostei se vor risipi?
Un nor a plutit prin faţa lunii, întunecând cerul pentru un moment. Era miezul nopţii şi fusesem deja avertizată cu privirea la asemenea târguri.
Mefistofel s-a aplecat, privindu-mă în ochi.
— Batem palma?
Artişti de circ de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
DOISPREZECE,
PACT CU DIAVOLUL
Prova
RMS Etruria
3 ianuarie 1889
Degetul lui înmănuşat a întârziat deasupra obrazului meu, fără a-l atinge, dar făcându-mi pulsul să o ia razna. Voiam ca verişoara mea să vină acasă. Voiam să fie fericită şi să nu se teamă de judecata celorlalţi. Dar ştiam că înota în ape primejdioase. Nu aveam dreptul să aleg în locul ei doar pentru că înţelegeam cât de distructivă îi era alegerea.
Iubirea era un lucru complicat şi alunecos – atât de incert din punct de vedere moral. În onoarea ei se săvârşeau fapte măreţe, dar şi fapte îngrozitoare. Însă putea oare un lucru să fie făcut din iubire dacă risca să rănească tocmai persoana în cauză? Mă îndoiam.
— Pare un târg corect, nu? a zis el. Nu trebuie decât să participi la ultimul spectacol – fără a sufla o vorbă cuiva – şi tot ce-ţi doreşti va fi al tău. Îţi voi da chiar şi lecţiile de prestidigitaţie promise iniţial. Din moment ce ai devenit un soi de celebritate în societatea londoneză, prezenţa ta va legitima activitatea mea ştiinţifică; iar cu ajutorul meu îţi vei salva verişoara. Ce ai de pierdut?
Cuvintele lui din deschidere mi-au răsunat imediat în minte. „Ce vă veţi pierde înainte de finalul acestei săptămâni? Inima? Capul? Sau, poate, vă veţi pierde chiar viaţa, chiar sufletul.” Umbrele dintre noi se lungiseră. Inima îmi bătea tare. Târgul părea să fie prea simplu, prea uşor de acceptat. Ceea ce însemna că exista un avantaj ascuns pentru Mefistofel şi o parte neplăcută pentru mine. Am cercetat cu atenţie chipul calm al maestrului de ceremonii.
— Eu…
— Da?
Mefistofel reuşise cumva să se mişte iar fără ca eu să observ. Avea un parfum senzual, aromat. Ne înconjurau arome de ghimbir şi de citrice, amestecate cu note uşoare de vanilie şi de lavandă. Am rezistat tentaţiei de a inhala adânc. Mi-a cercetat chipul fără ruşine.
— Tot ce trebuie să fac este să ies pe scenă în ultimul spectacol?
— Mai mult sau mai puţin, a zis, zâmbind. Încă pun la punct detaliile.
Teoretic, Liza ar fi aflat, pur şi simplu, adevărul, rămânând să ia singură decizia, pe baza informaţiilor primite. Nu avea să fie nimic ascuns. Dacă alegea să rămână în trupa de circ, alături de Houdini, atunci nu aveam să mai intervin, deşi unchiul ar fi avut multe de comentat în legătură cu asta. Mă mâncau palmele. Nu făceam decât schimb de informaţii. Nu îi forţam mâna şi nu luam o decizie în numele ei. Şi apoi, tot ce trebuia să fac era să apar pe scenă în timpul ultimului spectacol prostesc; nu era deloc un târg dificil. Şi totuşi…
— Batem palma, domnişoară Wadsworth?
Brusc, mintea mi s-a eliberat de paralizia indeciziei. Nu îmi permiteam să mă adăpostesc în siguranţă când riscul pentru verişoara mea era uriaş. Era o obligaţie morală suficient de mare.
— Voi avea nevoie de mai multe detalii despre ceea ce ascunde Harry Houdini dacă este să-ţi accept oferta. Fără minciuni!
Mefistofel a jurat, făcându-şi cruce.
— Fără minciuni!
Mi-am muşcat buza, rugându-mă să nu mă fi lăsat trădată de propria-mi curiozitate.
— Atunci accept!
Mefistofel a zâmbit într-o parte, iar inima a început să-mi bată mai repede, protestând. Privirea lui nu promitea nimic bun. Era prea târziu însă. Făcusem deja pact cu diavolul, iar acum nu aveam decât să merg înainte.
— Ce informaţie ai despre Houdini?
— Există o femeie căreia îi scrie, în America. Foarte des.
Mefistofel a clătinat din cap.
— Nu e nevoie să fiu cine ştie ce detectiv ca să-mi dau seama cât de mult o iubeşte. Îi trimite câte o scrisoare din fiecare oraş sau orăşel prin care trecem.
Pe chipul lui nu se mai citea aroganţa, ci durerea.
— Chiar şi după ce a întâlnit-o pe Liza, scrisorile au continuat să curgă. Mă tem că… De fapt, ca să fiu cinstit, ştiu că nu i-a spus nimic.
Nemernicul! Era îndrăgostit de altă femeie şi îi trimitea scrisori despre fiecare nouă aventură, pe la spatele verişoarei mele. Am închis ochii, sperând să înăbuş furia. Avea să-mi fie greu să mă prefac că nu ştiu ce mincinos este, mai ales că tânjeam să-l spintec.
— De ce îţi pasă de reputaţia Lizei?
