Argint.

— Atena.

— Cine altcineva? a zâmbit ea rece și amar. De câte ori se liniștea, venea la el. Îi șoptea la ureche, ţâșnea dintre nori până la el, umplându-i mintea cu visuri despre toate aventurile de care n-avea parte.

Atena, neobosita zeiţă care-și urzea neîncetat intrigile. Luptase să-și aducă eroul acasă, să-l vadă la loc de cinste printre ceilalţi oameni, spre gloria ei și a lui. Să-l audă istorisind povești despre izbânzile sale și despre câţi troieni au secerat împreună. Însă mi-am amintit privirea ei hulpavă când îmi vorbise despre el: o bufniţă cu prada în gheare. Eroul ei favorit nu avea în veci voie să-și vadă de căminul său anost. Trebuia să trăiască în iureșul aventurii, strălucitor și oţelit, mereu luptând și căutând ceva, mereu încântând-o cu vreo isteţime nemaivăzută, cu vreo stratagemă strălucită înjghebată pe loc.

Copacii se zvârcoleau în cerul întunecat. În lumina aceea stranie, trăsăturile osoase ale Penelopei păreau la fel de bine cizelate ca ale statuilor lui Dedal. Mă întrebasem cum de nu se arătase mult mai geloasă pe mine. Acum am înţeles. Nu eu eram zeiţa care-i furase soţul.

— Zeii se joacă de-a părinţii, am zis, însă de fapt sunt niște copii care bat din palme și strigă că mai vor.

— Iar acum, că Odiseu al ei e mort, ce ar mai putea vrea? a întrebat ea.Ultimele pietre s-au potrivit la locul lor și am deslușit în sfârșit întregul mozaic. Zeii nu renunţă în veci la comorile lor. Atena avea de gând să pună mâna pe ceea ce mai rămăsese din Odiseu. Sânge din sângele său.

— Pe Telemah?

— Da.

Spre mirarea mea, mi s-a pus un nod în gât.

— El știe?

— Nu cred. Greu de presupus.

Ţinea încă în mâini lâna încâlcită și urât mirositoare. Furia îmi pârjolea pântecele. Îmi pusese fiul în primejdie. Pesemne că Atena deja plănuia să se răzbune pe Telegonus, iar ea înteţise și mai tare flăcările.

Însă, cinstit vorbind, nu mă mai mâniam ca pe vremuri. Dintre toţi zeii pe care ar fi putut să mi-i aducă la ușă, măcar pe acesta puteam să-l înfrunt cel mai ușor. Atena nu putea să ne urască mai mult decât ne ura deja.

— Chiar crezi că poţi să-l ascunzi de ochii ei?

— Știu că nu pot.

— Atunci ce anume cauţi?

Își trăsese mai bine mantia pe umeri, ca o pasăre învelindu-se în aripi.

— Când eram tânără, am tras cu urechea la cuvintele vraciului de la palat. Spunea că leacurile pe care le vindea erau doar praf în ochi și că

cele mai multe beteșuguri se vindecă de la sine dacă le lași destulă

vreme în pace. Mă dădeam în vânt să descopăr asemenea taine, căci, știindu-le, mă simţeam cinică și înţeleaptă. Mi-am făcut o întreagă

filosofie din asta. Întotdeauna m-am priceput să aștept. Am supravieţuit războiului și peţitorilor. Am așteptat să termine Odiseu cu călătoriile sale. Mi-am zis că, dacă am destulă răbdare, va înceta și cu frământările, și cu Atena. Nu se poate să-l iubească doar pe el, dintre toţi muritorii din lume. Însă se părea că așa stăteau lucrurile. Iar cât am așteptat, Telemah a îndurat ani în șir furiile tatălui său. A suferit, iar eu n-am vrut să văd ce se întâmplă.

Mi-am amintit ce-mi spusese odată Odiseu despre ea. Că nu-și pierdea niciodată controlul, că nu făcea nicio greșeală. Atunci fusesem geloasă. Acum însă mi-am zis: ce povară! Ce povară hidoasă trebuie să

porţi în spinare.

— Totuși, în lume există și leacuri adevărate. Tu ești dovada vie. Te-ai avântat în beznă de dragul fiului tău. I-ai sfidat pe zei. Mă gândesc câţi ani din viaţă mi-am irosit cu lăudărosul acela. Am plătit pentru asta, după dreptate, însă și Telemah a plătit din pricina mea. E un fiu vrednic, întotdeauna a fost. Vreau doar un mic răgaz înainte să-l pierd, înainte să fim azvârliţi iar în iureșul valurilor. Vrei să mi-l oferi, Circe din Aiaia?

Nu și-a încercat pe mine puterea ochilor cenușii. Dacă ar fi făcut-o, aș fi refuzat-o. A așteptat. Chiar îi ședea bine să aștepte. Părea la locul ei în încăpere, ca o podoabă în coroana ei.

— E iarnă, am zis. De-acum nu mai pleacă nicio corabie pe mare.

Aiaia o să vă mai tolereze o vreme.

Capitolul 23

Fiii noștri se întorseseră de la muncile lor bătuţi de vânturi, însă cu hainele uscate. Trăsnetele și ploaia nu se abătuseră încoace din larg.

Cât au mâncat ceilalţi, m-am dus pe piscul cel mai înalt și am simţit vraja deasupra mea. Se întindea din golf în golf, de la nisipurile galbene la stâncile colţuroase. O simţeam și în sângele meu, povara de fier pe care o purtasem atâta amar de vreme. Atena o punea de bună seamă la încercare. Îi dădea târcoale de pe margine, căutând o fisură. Însă avea să ţină.

Când m-am întors, Penelopa ședea tot la războiul de ţesut.

— Se pare că vremea s-a schimbat, a zis ea privind peste umăr. De-acum marea s-a liniștit destul de mult. Telegonus, ai vrea să înveţi să

înoţi?

Numai la asta nu mă așteptam după discuţia noastră. Însă nici n-am apucat să mă împotrivesc. Telegonus s-a însufleţit atât de tare, încât era să-și răstoarne pocalul. Când au plecat prin grădină, l-am auzit cum îi descrie plantele mele. De când știa el de carpen sau de cucută? Și totuși i le-a arătat pe amândouă, înșirându-i însușirile fiecăreia.

Telemah venise în tăcere lângă mine.

— Parcă ar fi mamă și fiu, a zis el.

Și eu mă gândisem întocmai, însă am simţit un zvâcnet de furie când l-am auzit zicând-o cu glas tare. Am ieșit în grădină fără să-i răspund.

M-am lăsat în genunchi pe straturile de plante și m-am apucat să

smulg buruienile.

Spre mirarea mea, m-a urmat.

— Nu am nimic împotrivă să-l ajut pe fiul tău, dar, cinstit acum, cocina pe care ne-ai pus s-o dregem zace nefolosită de multă vreme. Nu vrei să-mi dai de făcut ceva cu adevărat folositor?

M-am ridicat pe călcâie, cercetându-l.

— Cei de spiţă regească nu se roagă de obicei să fie puși la muncă.

— Se pare că am un răgaz de la supușii mei. Ai o insulă frumoasă, dar o să înnebunesc dacă trebuie să stau aici cu mâinile-n sân zile în șir.— Ce știi să faci?

— Lucruri obișnuite. Să pescuiesc și să trag cu arcul. Să îngrijesc capre, deși tu n-ai așa ceva. Să cioplesc și să clădesc. Aș putea să repar barca fiului tău.

— E ceva în neregulă cu ea?

— Cârma se mișcă greu și nesigur, pânza e prea scurtă și catargul prea lung. Riscă să se scufunde la orice talaz.

— Mie nu mi s-a părut așa de rea.