extrem de greu pentru cineva care nu e obișnuit cu astfel de lucruri.

Pe fața lui Gross se citi groaza.

— A fost mutilată!

VP - 36

— Nu, nicidecum, îl asigură Volker. Dar există întotdeauna ceva întipărit pe față… care te obsedează… ochii ficși. Vă sugerez să așteptați până vă mai reveniți din șoc.

Învins, Gross se lăsă să cadă înapoi pe sofa.

— Dacă credeți că așa e mai bine.

— Așa cred.

— A fost violată?

— Nu știm, minți Volker. O să aflăm, bineînțeles.

Haslinger interveni:

— Îmi pare rău, dar trebuie să plecați chiar acum! Herr Gross nu mai poate suporta și alt șoc!

Volker îl bătu pe majordom pe umăr cu superioritate.

— Bineînțeles, omule, înțelegem. Hainele noastre, dacă se poate?

Gross spuse:

— Condu-i pe acești domni, Haslinger. Eu o să fiu… bine.

— Pe aici, le spuse majordomul cu un aer țeapăn.

Pe când se îndreptau spre ușa din față, Haslinger se duse să le ia hainele, după care le aruncă în brațe și deschise larg ușa. Dar Volker nu se grăbi să

iasă, îmbrăcându-și haina cu gesturi încete.

— Suntem gata îndată, Haslinger. Trebuie să fim prezentabili.

Haslinger bătea din picior. Berg rămase în așteptare, jucându-se cu foaia de hârtie cu adresele. Volker își netezi ușor cu degetele borurile pălăriei Borsalino.

— Acum e-n regulă. Nu trebuie să stai după noi, Haslinger. Ieșim singuri.

Majordomul nu se clinti din loc.

Volker zâmbi și ieși pe culoar. Nici el, nici Berg nu scoaseră vreo vorbă

până la ieșirea din clădire. Acolo Berg trase aer adânc în piept. Fusese înăbușitor în apartament. Niciodată nu i se păruse frigul atât de agreabil. Își puse pălăria pe cap.

Volker privi bucata de hârtie pe care le-o dăduse Gross.

— Kurt Haaf. Deci Anna era fiica lui. Interesant.

Berg așteptă.

— Banca Populară a Germaniei de Sud. Aproape că a dat faliment în 1925.

— Nu-i nimic deosebit, domnule. Multe bănci au dat faliment.

— Acele bănci ai căror proprietari nu și-au măritat fetele cu evrei bogați, da, chiar au dat faliment.

Volker râse ușor și dădu din cap.

— Un aranjament ieșit parcă din benzile desenate Simplicissimus.

Știindu-l pe Kurt, nu mă surprinde. Ar trebui să fie evreu după cât de mult îi plac banii.

VP - 37

— Ca și cum evreii ar fi singurii cărora le plac banii…

Volker zâmbi.

— Văd că ești gata să te alături nedreptățiților.

Berg nu-i luă în seamă remarca.

— Și o să-l interogăm împreună, domnule?

Volker rămase o clipă pe gânduri.

— Adresa este în Bogenhausen, nu la bancă. Vreau să te duci la ei acasă să

vezi dacă găsești pe cineva. Eu mă întorc la locul crimei să văd ce s-a mai întâmplat. Când afli unde este Kurt, anunță-mă. Ne întâlnim atunci. Ne-am înțeles?

— Da, oftă Berg. Bieții oameni. Mare păcat.

Volker îl privi scrutător.

— Fii cât de amabil vrei, Berg, dar lasă mila pe seama casnicelor. Poliția trebuie respectată ca o armată ce veghează la siguranța orașului München.

Hai să lăsăm bocitul în seama teatrului, de acord?

— A fost o simplă observație, domnule…

Volker acceptă răspunsul.

ȘASE