— Da, răspunse Gross. Adu, te rog, domnilor polițiști fotografia de mireasă a Annei de pe noptiera mea.
— Sigur, Herr Gross.
Majordomul părăsi încăperea; cei trei bărbați serviră ceaiul și prăjiturile în tăcere. Bunele maniere cereau ca Berg să mănânce cel puțin jumătate din prăjitură. Nu era dificil, prăjitura era delicioasă – din unt, din Mohn și din VP - 32
ouă. După câteva minute de mestecat, Berg așeză farfuria pe cărucior și își puse ceașca de ceai cu farfurioara pe genunchi. Își scoase carnetul și stiloul.
— Mulțumim pentru tratație, Herr Gross. Acum, dacă-mi permiteți, câteva întrebări.
Bărbatul dădu din cap.
— Când v-ați văzut ultima oară soția?
— Aseară, la ora 8.
Gross sorbi din ceai:
— I-am dus sus o ceașcă cu cacao fierbinte și prăjiturele cu mac. Nu se simțise bine.
— Dacă-mi permiteți, în ce fel nu se simțise bine?
Obrajii lui Gross se îmbujorară.
— I-a fost rău de la stomac.
— E însărcinată? întrebă Volker cu voce neutră.
Gross dădu din cap afirmativ.
— Era în luna a cincea, deși era greu de ghicit dacă te uitai la ea.
Spuse cu mândrie:
— Are o siluetă frumoasă și e foarte atentă la greutate. Atât de atentă
încât medicul crede că nu e înțelept din partea ei.
Zâmbi, dezvelindu-și dinții regulați:
— De aceea îi tot duceam cacao și prăjituri.
Berg mai sorbi o ultimă dată, apoi așeză ceașca goală cu farfurioara pe cărucior. Era bucuros să se scape de porțelan fără să fi spart sau scăpat nimic.
— Și nu ați mai văzut-o de aseară de la opt?
— Nu… Avem… de când e în această stare, am păstrat… intimitatea.
— Înțeleg, spuse Berg.
Haslinger se întoarse, ținând în mână o fotografie cu ramă de argint. Herr Gross luă fotografia, îi aruncă o privire leneșă, apoi o oferi lui Volker. Ochii Kommissarului nu lăsau să se întrevadă nimic. Îi înmână fotografia lui Berg.
Era atât de strălucitoare în rochia albă de mireasă cu voal… Ce trist era că
această femeie – mai degrabă această copilă – era acum doar un corp fără
viață. Berg observă semnul din cap al lui Volker. Bineînțeles, ticălosul voia ca el să dea vestea. Ziua începuse prost și nu părea să continue mai bine.
— Herr Gross…
Berg îi aruncă o privire lui Haslinger, așteptând ca acesta să se scuze și să
plece. În sfârșit, majordomul înțelese.
— Domnule, nu e ușor să vă spunem asta. Azi-dimineață a fost găsit corpul unei femei în Englischer Garten. Ni s-a raportat în urmă cu vreo două
VP - 33
ore. Privind la fotografia aceasta, am motive să cred că este… a fost… soția dumneavoastră.
În privirea lui Gross era un amestec de confuzie și neîncredere. După mai multe încercări neizbutite, reuși să spună:
— Vreți să spuneți că soția mea este moartă?
— Eu… Da, mă tem că da… după ce am văzut fotografia.
Berg își drese glasul și se uită în direcția lui Volker pentru ca acesta să-l susțină. Nu primi însă niciun ajutor.
— Da, ea este. Da.
