un rol important în evoluţia mea de adolescent. În special Hajrudin Šiba Krvavac, care era membru al Consiliului Artistic de la Sutjeska Film, dar pentru că fusese deţinut la Goli otok, nu m-a putut ajuta să descurc iţele ce blocau filmările la cel de-al doilea lungmetraj al meu.
Cum să păstrezi mingea la mijlocul terenului ? Cum să
răcoreşti mintea unui artist înfierbântat de patima sa şi să-l descurajezi încetul cu încetul să filmeze Tata în călătorie de afaceri ? se întrebau membrii Consiliului Artistic de la Sutjeska Film. Autorizaţia de filmare trebuia în mod obligatoriu vali-dată de acest consiliu. Totul semăna cu iscusinţa fotbalistului Mehmed Baždarević de-a păstra balonul la picioarele sale cât mai mult timp cu putinţă.
Referatele fotbaliştilor noştri intelectuali dau cel mai bine seama despre această nevoie de „a păstra mingea la mijlocul terenului“.
Raportul şedinţei de lucru a Consiliului Artistic de la Sutjeska Film, ţinută pe 1 februarie 1983, la sediul său din Jagomir.
Pct. 2. TATA ÎN CĂLĂTORIE DE AFACERI
ČEDO KISIĆ :
Ştim la ce epocă se referă scenariul, dar după părerea mea autorul nu a tratat problema cu suficientă atenţie. În acest scenariu nu se vede şi nu se simte spiritul luptei noastre împotriva Cominformului. Tinde mai degrabă spre o descriere a destinelor personale individuale, dar în el nu se regăseşte nimic despre evenimentele ce le înconjoară şi despre starea societăţii.
Când abordezi o asemenea dramă, este indispensabil să defineşti bine epoca, pentru că se pune problema de ce se petrece tot ce se petrece în film.
Mai am de făcut câteva obiecţii în legătură cu anumite pasaje din scenariu : de exemplu, discuţia dintre personajul mamei şi primar. El se dovedeşte brutal şi cred că acest lucru trebuie schimbat. Când urmăreşti destinul unui om, reflecţia asupra sensului evenimentelor, în accepţia sa dramaturgică, impune întrebarea : spre ce ne îndreptăm ? Care este finalitatea filmului ?
De asemenea, pe alocuri, scenariul este întinat de provincialism şi de primitivism, care ar trebui înlăturate. Mi se pare 164
totodată că portretul copilului este prea forţat. Mă întreb dacă
acest film reflectă pe deplin spiritul de angajare.
NIKOLA NIKIĆ :
Scriptul de turnare trebuie să fie gata în curând. Ţinând seama de schimbările substanţiale operate deja de regizor, propun să nu dezbatem actuala versiune a scenariului, ci să examinăm noua versiune la următoarea şedinţă a Consiliului Artistic.
Raportul celei de-a doua şedinţe de lucru a Consiliului Artistic de la Sutjeska Film, ţinută la sediul său, pe 28 februarie 1983.
Pct.2. TATA ÎN CĂLĂTORIE DE AFACERI, script de Emir Kusturica.
NEĐO PAREŽANIN :
Citind acest scenariu, am căutat în el anul 1948 şi evenimentele din ţara noastră aşa cum au apărut ele în ochii lumii şi ai noştri. Ce înseamnă acest an pentru lume, pentru mişcarea muncitorească internaţională ? Enorm ! El reprezintă începutul unei noi ere în mişcarea muncitorească internaţională. Nu există
forţă progresistă în lume care să nu se sprijine pe acel NU al lui Tito. Cu toate că filmul nu are pretenţia să ofere o imagine globală, el ne obligă să analizăm această perioadă. Iată de ce, în opinia mea, ar trebui să ne facă să simţim mai mult spiritul acelor timpuri şi evenimentele legate de ele. Am, de altfel, numeroase obiecţii de făcut :
– Off-ul în care Malik spune că tatăl său l-a declarat cu o lună înainte de naştere pentru a beneficia de suplimentele ali-mentare nu e valabil, fiindcă în acea vreme nu existau suplimente, ci raţii.
– Secretarul KPJ1 este bun, dar expresiile lui sunt forţate, astfel încât devine o caricatură. Acea şedinţă de partid trebuie să fie serioasă, iar secretarul trebuie să fie un om desprins din viaţa reală, fără a exagera sau a înfăţişa personajul în culori sumbre.
– Mă îndoiesc că scena înmormântării se va putea realiza, pentru că nu se va găsi nici un preot ortodox care să accepte să
îngroape un sicriu gol. Minciuna este împotriva dogmei lor.
– Mornar şi Nataša sunt personajele cele mai luminoase din film. Ei fac filmul optimist şi viu.
1. Komunistička Partija Jugoslavije – Partidul Comunist Iugoslav.
165
– Familia Pavlović se îmbracă în negru pentru că tatăl a fost condamnat ca membru al Cominformului. Pe vremea aceea, astfel de lucruri ar fi fost înţelese ca un gest de protest, iar ei ar fi avut neplăceri. O demonstraţie de opoziţie de felul acesta, în acele timpuri, era de neconceput.
– Poemul lui Makarenko era la modă şi nu am nimic împotrivă să fie citit, cu condiţia să nu se adauge accente ironice.
– Puţini oameni ai Cominformului au fost trimişi în închisoare fără ca familia lor să fie dată afară din apartament, chiar dacă erau oameni cu stare. Iată de ce acel primar care salvează
familia de la evacuare mi se pare o născocire. Cred că familia trebuie evacuată, cu atât mai mult cu cât toţi membrii ei s-au mutat la Zvornik şi a rămas doar bunicul. Adevărul trebuie respectat.
– Malik nu ar trebui să-i scrie de două ori tatălui său.
– Femeile care poartă pe braţ un tatuaj cu Franjo1 apar de trei sau patru ori într-o manieră burlescă. Cred că este prea mult.
– Personajul Ankica este cel care pune cea mai gravă problemă. Nu este suficient de motivată, nici măcar de dragoste, pentru a fi atât de rea. Că este morală sau nu, mai mult nu e decât e, până la urmă devine o luptătoare împotriva Cominformului.
Imora litatea e cu noi !
– Ar pierde mult filmul dacă ar fi schimbate numele oraşelor Zvornik şi Banja Koviljača ? Fiindcă acolo se duc femeile pentru tratament contra sterilităţii şi s-ar putea crea asocieri regreta-bile.– Personajele Dr. Ljahov şi Maša mă deranjează pentru că
este vorba de ruşi. Simbolistica este mai mult decât evidentă : văicărelile, lacrimile, despărţirea de Rusia. Doctorul este un rus alb, iar noi, în 1948, i-am alungat şi am trimis o bună parte dintre ei în Rusia. Dragostea dintre Malik şi Maša nu are nimic concret. Nici lamentaţiile nu sunt reuşite. Iată de ce le-am putea interpreta ca pe nişte lacrimi vărsate din cauza despărţirii de Rusia, or noi nu plângem din aşa ceva. Dragostea copilărească, albumul de amintiri şi toate lucrurile ce le însoţesc ar putea fi foarte bine realizate înlocuindu-i pe ruşi cu oameni de la noi.
– Fratele femeii, agent al UDBA, în script ca şi în scenariu, este un muncitor care acţionează de capul lui. Nicăieri nu se află cineva în spatele lui. El hotărăşte totul de unul singur : pe 1. Franjo Tudjman (1922-1999) – politician croat, primul preşedinte al Croaţiei independente în perioada 1990-1999 (n.r.).
166
cine să evacueze, pe cine să închidă. Nu trebuie să facem din angajaţii UDBA nişte imbecili. Orice s-ar fi întâmplat, la acea vreme, UDBA şi Goli otok au jucat un rol important în lupta împotriva stalinismului. După părerea mea, peste ani şi ani, această perioadă nu va fi considerată în mod negativ, în ciuda erorilor care au putut fi comise atunci.
– Petrović şi moartea sa nu se încadrează în povestea lui Malik, pentru că vârsta fragedă a acestuia din urmă nu îi permite să înţeleagă cazul Petrović.
– În încheiere, aş fi pus la cale o căsătorie între Nataša şi Mornar. Nu am nimic împotrivă ca Faruk să apară sub trăsătu-rile unui alcoolic, dar rachiul e cel care l-a distrus. Este un gen de om prea întunecat, fiinţa cea mai neagră din film, şi ţine de frontul de luptă împotriva Cominformului, astfel încât ai impresia că drojdia cea mai imundă a societăţii din ţara noastră se lupta cu Cominformul – ca Faruk şi Ankica. De aceea cred că
aceste personaje trebuie să fie refăcute şi să se explice limpede de ce sunt atât de negre. Cine ştie, ne-am putea întreba dacă
nu sunt amândoi copţi să devină spioni, pentru că nu pot rămâne aşa, sunt nişte personaje prea negative.
– Omul vremurilor noastre vrea să vadă cum a triumfat Iugoslavia împotriva lui Stalin şi, dacă noi nu arătăm asta, înseamnă că avem o atitudine falsă faţă de istoria contemporană.
Trebuie să arătăm lumii cât de greu era să pui în practică acel mare NU al lui Tito.
ČEDO KISIĆ :
Rămân la judecata pe care am emis-o deja în legătură cu prima versiune a scenariului acestui film. Cu toate că au fost operate anumite schimbări în script, acestea sunt de natură
superficială. Principalul neajuns al scenariului, ca şi al scriptu-lui, este culoarea epocii. Această dramă trebuie exprimată. Când abordăm această parte a filmului, nu vedem epoca, nu o simţim.
Ce înseamnă tot ce se întâmpla în acele vremuri de declaraţii controversate ? Aici nu găsim nimic din toate acestea, iar cântecul pe care îl auzim, Toată ţara... , poate suna a batjocură.
