se întâmple ceva ca mai deunăzi, sau poate chiar un eveniment mai puţin important, ca să apară la lumina zilei tot ce se ascunde în oamenii aceştia care, de obicei, muncesc sau, dimpotrivă, îşi omoară timpul stând degeaba, cheltuiesc peste măsură sau trăiesc 1. Nu e cea mai bună chestie pe care a scris-o, dar oricum... (în engl., în orig.) (n.r.)

2. Mi-e teamă că asta se poate întâmpla din nou (în engl., în orig.) (n.r.).

213

în mizeria cartierelor cocoţate pe înălţimi şi întortocheate, aducând cu nişte văgăuni. Ca orice orăşel oriental, Sarajevo îşi are şi el scursurile sale, o plebe care trăieşte, de zeci de ani, retrasă, împrăştiată şi aparent domesticită, dar care, în împrejurări ca acestea, potrivit legilor unei chimii sociale misterioase, se adună

brusc şi erupe ca un vulcan ce a mocnit veacuri de-a rândul, scuipând flăcările şi noroiul celor mai joase patimi şi slobozind poftele cele mai abjecte. Această masă de subproletari şi mici burghezi înfometaţi este alcătuită din oameni deosebiţi prin credinţă, prin obiceiuri şi veşminte, şi totuşi identici printr-o cruzime lăuntrică înnăscută, aliată secretă a sălbăticiei şi jos-niciei instinctelor lor. Adepţi a trei religii principale, ei se urăsc între ei, de la naştere până la moarte, visceral şi orbeşte, trans-miţând această ură lumii de dincolo pe care şi-o închipuie ca pe propriul triumf, propria glorie, şi ca pe-o înfrângere ruşinoasă

a vecinului de altă credinţă. Se nasc, cresc şi mor în ura aceasta, în această repulsie de-a dreptul fizică faţă de vecinul care nu le împărtăşeşte credinţa, petrecându-şi adesea întreaga viaţă fără

a avea prilejul să-şi exteriorizeze acest dezgust cu toată puterea şi toată oroarea ; dar dacă, la vreun eveniment important, ordinea e tulburată, raţiunea şi legea sunt suspendate pentru câteva ore sau câteva zile, hoarda aceasta, sau mai bine zis câţiva inşi din mijlocul ei, profită de ocazie şi se năpusteşte asupra oraşului, altfel cunoscut pentru curtoazia şlefuită ce-i conduce viaţa socială şi pentru vorbele sale frumoase. Ura aceasta îndelung stăpânită şi setea ascunsă de distrugere şi violenţă, care le dominau în străfunduri sentimentele şi gândirea, explodează la suprafaţă ; ca nişte flăcări care au căutat îndelung şi au găsit în sfârşit cu ce să se alimenteze, ele năvălesc pe străzi şi le iau în stăpânire, scuipând, muşcând, făcând totul praf, până când sunt stăvilite de o forţă superioară ori până când furia lor se consumă

şi se epuizează de la sine.“

— Amazing. If this represents the worse, what could be the best ? 1

— This, am spus eu arătându-i versiunile originale din Cronica din Travnik, E un pod pe Drina... şi Curtea blestemată, şi am adăugat indicându-i Semne lângă drum : But this, if there is another world up there, I would send them 1. Uimitor. Dacă asta e ce-i mai rău, atunci ce-ar putea fi mai bun ?

(în engl., în orig.) (n.r.)

214

this to study. This is the best example of painful history ofhuman kind. 1

Ajungând afară, în apusul ce se lăsa peste Sarajevo, la ora la care poluarea îţi înfundă nările, frazele lui Andrić îmi răsunau încă în minte. Brusc, am fost cuprins de groază la gândul că puterea acestei plebe şi forţa sa distructivă ar putea potopi într-o zi Bosnia. În timp ce îi citeam fragmentul din Domnişoara lui Johnny, nu mă aşteptam să mă înţeleagă

pe deplin. Nu ştiu de ce. Poate din acea convingere provin-cială, profund înrădăcinată în noi, că străinii nu ne pot înţelege problemele. Cu toate astea, străinii – aşa cum era cât se poate de limpede cazul lui Johnny – înţeleg, vai, cât de bine, geniul unui mare scriitor. Trebuie doar să ştim dacă ne aflăm pe lista lor de bucate şi dacă au tot interesul să ne înţeleagă.

În Domnişoara, Andrić a descris mâna care, după moartea lui, se va grăbi să îi dărâme statuia.

La scurt timp după tragerea sa în ţeapă pe coperta revistei VOX, memoria laureatului Premiului Nobel a fost pângărită

în oraşul Višegrad. Acolo, între pod şi liceu, a fost doborât monumentul ce-i era închinat. A fost isprava unui oarecare Murat Šabanović, unul dintre acei oameni ai plebei descrise în Domnişoara, acelaşi care apărea în costumaţii diferite la marile revolte bosniace.

Şi iată că şi eu, la rândul meu, îmi puneam întrebarea şuţului Kera : „Unde sunt eu în toată povestea asta ?“. Au doborât bustul lui Andrić mort, ce îmi vor face mie, care sunt în viaţă, dacă nu pun de acord bietul meu creier cu ţestele gânditoare şi cu ideile tutumracilor musulmani ? Orice s-ar întâmpla, nu voi renega niciodată şunca afumată dalmată, uscată în vântul din Krajina. Nimic pe lume nu mă va face să uit că am primit primele doze vitale de aminoacizi devo-rând felii de pâine unse cu untură de porc şi presărate cu boia roşie. În opera lui, Andrić prevăzuse aproape tot din reacţiile personajelor sale. Faţă de puţinul care mai era de 1. Astea (...) Dar pe asta, dacă există o altă lume dincolo, le-aş

trimite-o s-o studieze. E cel mai bun exemplu de istorie umană

dureroasă (în engl., în orig.) (n.r.).

215

ghicit, îmi puneam întrebarea : oare ar fi mai plăcut să trăieşti pe pământ dacă acel Šabanović ar fi citit E un pod pe Drina...

şi, după ce-ar fi încheiat lectura, ar fi decis de unul singur să doboare bustul lui Andrić ? Înfuriat poate de conţinutul cărţii sau de stilul laureatului Premiului Nobel, s-ar fi dus să distrugă monumentul pentru a-şi exprima dezacordul personal cu autorul. Nu, imposibil. Dacă şi-ar fi rezervat câteva zile din viaţă pentru a-i citi romanul, n-ar fi putut, după

această încercare încununată de succes, decât să-i lustruiască

bustul pentru a-l face să strălucească mai tare.

De vreme ce nu a citit niciodată nimic din opera lui Andrić, mă întreb dacă ar fi supravieţuit măsurilor de reeducare. O

terapie sub constrângere care l-ar obliga la lectura operei complete a lui Andrić ! Ce i s-ar fi întâmplat ? Poate că încă

de la primele pagini ar fi fost dat peste cap de o criză de nervi din cauza unui efort mental excesiv şi ar fi cedat ca un pod de beton prost sub o încărcătură prea mare. A doua zi de lectură

l-ar fi apropiat pe Šabanović de momentul fatal. „Omorâţi-mă

sau daţi-mi ceva să mă sinucid ! Nu mai pot suporta genul ăsta de tortură !“ ar fi fost ultima lui rugăminte pentru a fi lăsat în pace. Eu însă aş fi fost nemilos, nu aş fi scutit paci-entul de terapie ; i-aş fi cerut să citească opera lui Andrić până la ultima pagină.

În multe cămine din Sarajevo, ca şi în apartamentul nostru din strada Kata Govorušić nr. 9A, ospeţia juca un rol important în viaţa socială. Partizanii şi notabilităţile din Sarajevo veneau la noi, aducându-ne sub acoperiş vioiciunea de spirit şi originalitatea lor. Ironia le permisese să traverseze epoca lui Tito şi să supravieţuiască regimului. Am perfecţionat această

ironie la Praga şi am adus-o înapoi la Sarajevo. Prin conversaţiile cu Sidran, care răsunau ca nişte megafoane, am pus temeliile mitologiei din Sarajevo. În această mitologie nu-şi găseau loc cei ce îl împinseseră pe omul care nu citise E un pod pe Drina... să dărâme statuia laureatului Nobel. Mai mult ca sigur că în jurul lui Izetbegović roiau o grămadă de tutumraci care mormăiau printre dinţi, aşteptând momentul favorabil. Ca şi Nele, Sidran şi cu mine redepănam dramele 216

părinţilor noştri şi le traduceam într-un limbaj propriu, făceam din ele cântece, romane, filme.

Odinioară, când eram pedepsit pentru chiul, eram obligat să-i ascult pe cei mari glumind între ei în sufragerie. Acum, încerc să-mi închipui cu ce ar semăna aceste cercuri de intelectuali unde s-ar dezbate justificarea distrugerii unui monument închinat unuia dintre stâlpii literaturii europene.

Familia Kreševljaković face o vizită la ţară familiei Izetbegović.

După băuturile răcoritoare nealcoolizate, copiii primarului se pun pe glume şi chiar sar peste cal. Alija Izetbegović îi spune tatălui :

— Pe legea mea, Muhamed, ce-au mai crescut băieţii tăi, Senad şi Sead !

— Să nu mai vorbim despre asta, nu răsuci cuţitul în rană !

— Cum aşa, de ce te plângi ? Sunt băieţi cumsecade. Uită-te la ei, sunt ca mieii. Ia spune, micuţule, cum merge cu şcoala, bine ?

Băieţii Kreševljaković îşi pleacă frunţile în faţa autorităţii lui nenea Alija. Tatăl răspunde în locul lor :

— Sigur că da, sunt silitori, toate merg ca pe roate, dar sunt nişte draci împieliţaţi, Doamne iartă-mă, nu stau o clipă

locului ! Când se pun pe glume, nimic nu-i opreşte. Ce i-ai spus puştiului vecinului sârb Kovačević, când te-ai certat cu el ?— Să dea Cel de Sus să te recunoască maică-ta într-un hamburger ! spune cel mai mare dintre băieţii Kreševljaković.

— După culoarea ochilor, bineînţeles ! adaugă celălalt.

— Păi, vezi ? Dacă Nenad Janković poate face să râdă

toată Iugoslavia, de ce puştii tăi n-ar înveseli Bosnia noastră ?

comentează nenea Alija.

— Chiar îi vezi apărând la televizor ?

— Poate nu la televizor, dar există şi alte mijloace. Să-şi termine şcoala şi să-şi vadă de glume. Nu mai vreau ca de-alde Janković să apară în faţa musulmanilor din Bosnia şi să facă

bancuri pe socoteala noastră.