E.G. SCOTT
FEMEIA ASCUNSĂ
Original: The Woman Inside (2019)
Traducere din engleză și note de:
CORNELIA MARINESCU
2019
VP - 2
Prolog
Îmi trimite un zâmbet de milioane și, pe urmă, se urcă în BMW-ul lui roșu-sângeriu. Mașina începe să toarcă și zgomotul pietrișului strivit sub roți îmi aduce aminte de prima oară când am fost adusă aici. Fusese cu totul altă poveste. Eram sortită să nu mai scap de aici.
În noaptea aceea, m-am bizuit pe restul simțurilor mele, pentru că nu puteam să văd unde mă duce. Vântul ușor care sufla printre arbori putea la fel de bine să fi fost oceanul ascuns în beznă; era un miros pătrunzător –
amestec de pin și sare. Inima îmi încremenise când am simțit că mașina încetinește și am auzit scrâșnetul pietrelor sub pneuri. Habar nu aveam cum se va schimba viața mea, odată ce ne vom fi oprit.
Sunetul prietenos al claxonului mă aduce înapoi în prezent, stând aici, în fața casei. Îi fac cu mâna, și piatra galben-canar, de trei carate, de pe degetul meu sclipește în soarele amiezii. Mașina accelerează, azvârlind în aer un val de pietricele netede. Mai întoarce o ultimă dată capul spre mine și îmi face cu ochiul. De pe scaunul șoferului, profilul lui frumos devine tot mai șters pe măsură ce se îndepărtează, până ce dispare cu totul. Sper să nu fie ultima dată când îl văd.
Pășesc peste prag și zâmbesc, lăsând dincolo de ușa închisă restul universului. Atât de multe lucruri s-au întâmplat până să ajung la această
fază din noua mea viață. Acum, aici este casa mea.
Încerc să absorb măreția care se desfășoară dinaintea mea. Tot ce s-a construit în jurul plăcii reci pe care zăcusem în noaptea aceea, aproape moartă, este în total contrast cu ceea ce mă înconjoară acum. Șemineul de piatră, cu deschidere dublă, se înalță până la tavan și dincolo de el, tăindu-ți respirația. Nenumăratele ferestre amplasate de jur-împrejur creează un minunat efect de prismă pe pardoseala din lemn. Mă opresc câteva minute în capătul coridorului și mă las pătrunsă de tot ce mă înconjoară. Etajul cu plan deschis seamănă cu un cafas1, iar galeria, cu un amvon.
Trec dintr-o încăpere în alta, asimilând încet fiecare detaliu. Am flashbackuri de data trecută când am stat aici, în beznă și cu dureri atroce, îndoindu-mă că voi supraviețui. Fiecare centimetru are acum un sens nou.
Îmi plimb mâinile cu grijă peste lemnul nobil, peste piatră și granit și mă
descalț, ca să simt sub tălpi diferitele texturi.
Trec pe lângă ușa care dă în pivniță, conștientă că s-ar putea să se mai 1 Balcon unde cântă corul într-o biserică.
VP - 3
scurgă mult timp înainte să pot coborî acele trepte, fără să mă gândesc la prima oară când le-am urcat, pe întuneric. Sunt, însă, recunoscătoare că
acum am revenit și, în plus, așa cum mi-am dorit. Am decis să las încuiate acolo, jos, toate lucrurile sumbre. Acum este momentul unor noi începuturi.
În aer persistă mirosul produselor de curățare de tip industrial, dar orice altă dovadă a ceea ce s-a petrecut aici a fost ștearsă. Nu-mi pasă. Îmi amintește doar cât de mult m-am luptat. Casa în jurul meu e tăcută. Liniștită.
Simt o emoție nouă, dobândită după grele bătălii, o fericire calmă, care îmi plutește undeva, între inimă și gât.
Paul este pretutindeni. În pardoseala din lemn de cireș și în bârnele de brad de sus. E în fereastra mare, care domină întreaga latură din spate a casei și care se deschide spre un pâlc des de copaci și spre cer. Simt o rană
adâncă la gândul că această locuință nu a fost construită pentru mine. Dar a fost făcută cu dragoste. Și cu disperare.
Închid ochii și îmi imaginez prima mea noapte aici. Zgomotul mașinii lui, încetinind. Întunericul. Cum am fost aruncată deoparte și apoi regăsită. O
șansă nouă să am tot ceea ce mi-am dorit vreodată.
Chiar și cele mai întunecoase drumuri ne scot la lumină, într-un final.
VP - 4
PARTEA ÎNTÂI
Unu
REBECCA
DUPĂ
Duff ne anunță prezența lor cu puțin timp înainte să se audă soneria.
Paul se smulge ca fulgerul din încolăceala trupurilor noastre goale și se repede să-și pună șortul sport și un tricou. Eu rămân nemișcată sub așternuturile răcoroase, cu spatele spre el. Cu tot amestecul de frustrare și dezamăgire, mă sărută totuși iute, înainte de a coborî scările și de a-i întâmpina pe intrușii care ne-au stricat partida de sex matinal.
Cu inima bătându-mi puternic, îmi trag o cămașă de noapte peste trupul gol. Aștept să se mute cu toții în bucătărie – urmați cu elan de Duff, câinele nostru de rasă Newfoundland, ale cărui gheare țăcăne pe pardoseala de lemn și gresie –, și abia apoi mă apropii de capătul scării. Sunt ferită vederii, dar pot să le aud întrebările și, desigur, și răspunsurile lui Paul, date cu calm.
Aștept momentul propice ca să mă alătur lor și, la fiecare treaptă pe care o cobor, îmi repet o mantră. N-o să ne prindă. N-o să ne prindă. N-o să ne prindă. O să scăpăm cu bine.
Nici prin cap nu-mi trece că apariția celor doi detectivi la ușa noastră va fi partea cea mai ușoară a zilei de azi.
* * *
Îmi câștig existența din promovarea de medicamente.
Sunt plătită ridicol de bine pentru asta. Mi-am petrecut ultimii douăzeci de ani făcând cunoștință cu medici și cu ceea ce le este necesar, ca să-și facă
pacienții să se simtă mai bine. Știu cum să discut cu ei, în așa fel încât să le las senzația că sunt superiori, dar, în același timp, să aibă încredere în ceea ce spun și să vrea ceea ce vând eu. Sunt în stare să fac o adevărată poezie din efectele secundare și din denumirile medicamentelor. În doar câteva minute pot să spun care dintre pilule va avea acțiunea perfectă asupra fiecărei persoane pe care o întâlnesc. Și, mai ales, știu care este combinația chimică
de cel mai mare efect în cazul meu. Cunoașterea de sine este importantă.
VP - 5
E trecut de ora nouă când ajung, în sfârșit, la birou și evenimentele dimineții deja m-au zdruncinat. Sunt destul de sigură că am fost amândoi cât se poate de stăpâni pe noi, dar tot mă bântuie îndoiala și neliniștea. Ca să-mi recapăt într-o oarecare măsură liniștea, mi-am mai administrat o pilulă de calmare în drum spre slujbă.
