* *
Lupta societăţii înalte nu e decât o lupta disperata împotriva plictiselii; aceea a poporului, o lupta împotriva mizeriei. Fericita clasa de mijloc!
*
* *
Este corect dar este greu sa fii obligat toată viaţa sa auzi copii tipind pentru ca şi tu ai ţipat câţiva ani.
Precum cel mai perfect corp omenesc conţine excremente şi exhalatii mefitice, la fel cel mai bun caracter are momente de răutate şi cele mai mari genii, îngustimi de spirit.
Perceperea mizeriei trebuie sa ne facă umili sau orgolioşi? Şi una şi alta tin de caracter şi acest lucru este semnificativ.
*
* *
Natura este interesata de existenta şi nu de fericirea noastră.
*
* *
Lumea exista şi o percepem cum se prezintă la prima vedere: la ce serveşte aceasta?
Modalitatea de critica eronata conduce la evidenţierea contradicţiilor în lume.
Dragostea nesfârşită de aproapele nostru, chiar de inamic, este trăsătura principala pe care creştinismul o are în comun cu brahmanismul şi budismul. In nici o doctrina religioasa credinciosul nu are de despărţit sâmburele de coaja ca în creştinism.
Protestantismul, înlăturând ascetismul şi punctul sau central, meritul celibatului, a părăsit deja teoria fundamentala a creştinismului.
Aceasta s-a observat în trecerea gradata a protestantismului la liniştitul raţionalism, care este în fond o doctrina recunoscătoare a unui tata iubitor, care a creat lumea pentru ca ea sa fie vesela, şi care daca ii face voia sub diferite raporturi, va pregăti pentru viitor o lume mult mai frumoasa (căreia i se poate imputa numai ca are o intrare atât de fatala).
Aceasta poate sa fie o religie buna pentru pastorii protestanţi, trăiţi bine, însuraţi şi luminaţi, dar nu este creştinism. Creştinismul este doctrina profundei vinovaţii a genului omenesc prin existenta sa chiar şi a profundei dorinţe a inimii de o salvare care nu poate fi obţinută decât prin sacrificiile cele mai grele, prin renunţarea absoluta la tot ce tine de lumea noastră.
*
* *
A-şi sfărâma cineva voinţa este un bine, în orice mod ar ajunge la aceasta, cu condiţia ca distrugerea sa fie completa. Caci numai voinţa ne face nefericirea.
*
* *
Continuitatea vieţii genului omenesc nu e decât o proba a fecundităţii sale.
*
* *
Ce sunt oare poeziile foarte melancolice ale lui Byron şi Petrarca daca nu expresia fatalităţii în raporturile sale cu viaţa?
*
* *
Adevărul nu este în stare sa îmblânzească sufletele vulgare şi sa le ferească de nedreptate şi cruzime, caci aceste suflete nu-l înţeleg. Au nevoie de minciuna unei parabole. De aici vine necesitatea unei credinţe pozitive.
*
* *
Filosofia religiei este un cuvânt la moda pentru „religia naturala”. Nu exista insa religie naturala, toate fiind produsul artei.
*
* *
Acela care crede ca în lume dracii nu umbla fara coarne şi nebunii fara clopoţei, va fi întotdeauna prada şi jucăria lor.
Sa adăugăm pe lângă aceasta ca în relaţiile cu oamenii, aceştia fac precum luna şi cocoşaţii: nu-şi arata decât o fata. „Nu e câine rau care sa nu dea din coada” – spune un proverb italian.
Sa ne ferim sa formulam o opinie favorabila relativ la o persoana pe care abia am cunoscut-o, caci vom fi înşelaţi într-o stare confuza şi poate chiar păgubiţi.
Inca o observaţie demna de reţinut: omul îşi dezvăluie caracterul în gesturile şi acţiunile mărunte, momente în care nimeni nu se gândeşte la disimulare.
Nici un caracter nu se poate manifesta numai prin el însuşi: are nevoie sa fie condus de noţiuni şi maxime. Dar daca, în extremis, caracterul ar deveni numai produsul unei deliberări raţionale, fara trăsături native, înnăscute, prin urmare un caracter căpătat, artificial, se va verifica în curând vechea sentinţa: „Goniţi naturalul şi el se va întoarce în galop”.
