întrebă el.
- Nu ştiu ce să spun, domnule Corelli.
- Nu-mi spune nimic acum. Te asigur că data viitoare când ne vom întâlni vei vedea lucrurile mult mai limpede.
Cu aceste cuvinte, îmi zâmbi cordial şi se îndepărtă spre scară.
- Va exista o dată viitoare? am întrebat. Corelli se opri şi se răsuci spre mine.
- Există întotdeauna.
- Unde?
Ultimele lumini ale zilei cădeau peste oraş şi ochii lui ardeau ca doi tăciuni.
L-am văzut dispărând pe uşa dinspre scară. Abia atunci mi-am dat seama că, de-a lungul întregii conversaţii, nu-l văzusem clipind nici măcar o dată.
14
Cabinetul medical era situat la un etaj înalt de la care se zăreau marea sclipind în depărtare şi
[4]
povârnişul străzii Muntaner punctată cu tramvaie ce lunecau până în El Ensanche , printre vile mari şi clădiri senioriale. Sala de consultaţii mirosea a curat. Încăperile erau decorate cu un gust rafinat.
Tablourile erau liniştitoare şi pline de privelişti dătătoare de speranţă şi pace. Rafturile erau ticsite cu cărţi impunătoare radiind autoritate. Infirmierele se mişcau ca nişte balerine şi zâmbeau când treceau pe lângă tine. Era un purgatoriu pentru buzunare chivernisite.
- Domnul doctor vă va primi chiar acum, domnule Martin. Doctorul Trias era un om cu un aer patrician şi cu un aspect impecabil, care transmitea seninătate şi încredere prin orice gest. Ochi cenuşii şi pătrunzători îndărătul unor ochelari fără ramă. Zâmbet cordial şi afabil, niciodată frivol.
Doctorul Trias era un om obişnuit să lupte cu moartea şi, cu cât mai mult zâmbea, cu atât mai multă
frică îţi provoca. După felul cum m-a poftit să intru şi să iau loc, am avut impresia că, deşi cu câteva zile în urmă, când am început să-mi fac analizele, îmi vorbise despre recentele progrese din ştiinţă şi medicină ce dădeau speranţe în lupta împotriva simptomelor pe care i le descrisesem, în ce-l privea pe el nu existau îndoieli.
- Cum vă simţiţi? întrebă el şovăind dacă să se uite la mine sau la dosarul pe care-l avea pe masă.
- Spuneţi-mi dumneavoastră.
Îmi oferi un zâmbet uşor, de bun jucător.
- Mi-a spus infirmiera că sunteţi scriitor, dar văd aici că, atunci când aţi completat formularul de internare, aţi scris că sunteţi mercenar.
- În cazul meu, nu-i nici o diferență.
- Cred că unul dintre pacienţii mei vă citeşte.
- Nădăjduiesc că paguba neurologică provocată nu a fost permanentă.
Doctorul zâmbi ca şi cum acest comentariu i s-ar fi părut amuzant şi adoptă o atitudine mai directă, prin care lăsa să se înţeleagă că amabila şi banala parte introductivă a conversaţiei se isprăvise.
- Domnule Martin, văd că aţi venit singur. Nu aveţi rude apropiate? Soţie? Fraţi? Părinţi care mai trăiesc?
- Asta sună un pic funebru, am zis eu.
- Domnule Martin, n-o să vă mint. Rezultatele primelor analize nu sunt chiar atât de îmbucurătoare pe cât ne aşteptam.
L-am privit în tăcere. Nu simţeam nici frică, nici nelinişte.
Nu simţeam nimic.
- Totul indică faptul că aveţi o excrescenţă localizată pe lobul stâng al creierului. Rezultatele îmi confirmă temerile legate de simptomele pe care mi le-aţi descris şi totul pare să indice că ar putea fi vorba de un carcinom.
Pentru câteva secunde am fost incapabil să spun ceva.
- De cât timp îl am?
- E imposibil să ştim cu certitudine, dar aş îndrăzni să presupun că tumoarea e în creştere de ceva
vreme, ceea ce ar explica simptomele pe care mi le-aţi descris şi dificultăţile pe care le-aţi întâmpinat în ultimul timp în munca dumneavoastră.
Am respirat adânc, încuviinţând. Doctorul mă observa cu un aer răbdător şi binevoitor, lăsându-mi timp să mă dezmeticesc. Am încercat să încep mai multe fraze care n-au apucat să-mi înflorească pe buze. În cele din urmă, privirile ni s-au întâlnit.
- Presupun că sunt în mâinile dumneavoastră, domnule doctor. Să-mi spuneţi ce tratament trebuie să
urmez.
Am văzut atunci cum ochii i se inundă de disperare şi că îşi dă seama că nu voisem să înţeleg ce-mi spusese el. Am încuviinţat din nou, luptând cu greaţa care începea să-mi urce în gâtlej. Doctorul îmi turnă un pahar cu apă dintr-o cană şi mi-l întinse. L-am golit dintr-o sorbire.
- Nu există tratament, am zis eu.
