- Vrea să implore ajutorul, binecuvântarea şi sfatul dumitale într-o chestiune de investigaţie de înaltă specializare şi arheologie a documentului, explică don Basilio.
- Şi unde-i jertfa de sânge? izbucni Brotons. Am înghiţit în sec.
- Jertfa? am întrebat.
Brotons mă privi ca şi când aş fi fost un idiot.
- O capră, un măgăruş, un clapon la o adică...
M-am blocat. Brotons îmi susţinu privirea fără să clipească, pentru o clipă nesfârşită. Apoi, când am început să simt mâncărimea sudorii pe spate, şeful arhivei şi don Basilio au izbucnit în hohote de râs. I-am lăsat să râdă cu poftă pe socoteala mea, până când n-au mai putut respira si s-au oprit să-şi şteargă lacrimile. În mod clar, don Basilio întâlnise un suflet-pereche în noul său coleg.
- Vino pe aici, tinere, indică Brotons cu figura aceea feroce îmblânzită. Să vedem ce putem găsi pentru dumneata.
28
Arhivele ziarului se aflau într-unul din subsolurile clădirii, sub nivelul care adăpostea marea maşinărie a rotativei, o grozăvie a tehnologiei post-victoriene ce părea un hibrid între o monstruoasă
locomotivă cu aburi şi o maşină de fabricat fulgere.
- Îţi prezint rotativa, mai cunoscută sub numele de Leviatan. Umblă cu băgare de seamă, fiindcă se spune că a înghiţit destui nepreveniţi, zise don Basilio. E ca în povestea cu Iona şi balena, dar cu efect de tranşare.
- N-o să fie chiar aşa.
- Într-una din zilele astea l-am putea băga acolo pe bursierul cel nou, acela care zice că-i nepotul lui Macia şi o face pe isteţul, propuse Brotons.
[7]
- Fixează-i ziua şi ora şi sărbătorim cu o cap-i-pota , conveni don Basilio, Râseră ca doi liceeni.
Sunt făcuţi unul pentru celălalt, mi-am spus în sinea mea.
Sala arhivei era amenajată într-un labirint de coridoare formate din rafturi înalte de trei metri.
Două creaturi palide, care arătau de parcă nu ieşiseră din acel subsol de cincisprezece ani, oficiau ca asistenţi ai lui Brotons. Când l-au văzut, au dat fuga ca nişte animale de companie credincioase în aşteptarea ordinelor sale. Brotons îmi aruncă o privire întrebătoare.
- Ce căutăm?
- O mie nouă sute patru. Moartea unui avocat pe nume Diego Marlasca. Component de frunte al societăţii barceloneze, membru fondator al biroului de avocatură "Valera, Marlasca şi Sentis".
- Luna?
- Noiembrie.
La un gest al lui Brotons, cei doi asistenţi au pornit în căutarea exemplarelor corespunzătoare lunii noiembrie a anului 1904. Pe vremea aceea, moartea era atât de prezentă în peisajul cotidian, încât majoritatea ziarelor deschideau prima pagină cu mari ferpare. Era de presupus că un personaj de anvergura lui Marlasca generase nu puţine anunţuri mortuare în presa oraşului şi că vestea decesului său fusese material de prima pagină. Asistenţii s-au întors cu mai multe tomuri şi le-au depus pe un birou încăpător. Ne-am împărţit treaba şi, colaborând toţi cinci, am găsit ferparul lui don Diego Marlasca pe prima pagină, aşa cum bănuisem. Ediţia era din 23 noiembrie 1904.
- Habemus cadavru, anunţă Brotons, care l-a descoperit. Erau patru anunţuri mortuare dedicate lui Marlasca. Unul din partea familiei, altul din partea biroului de avocatură, încă unul din partea baroului din Barcelona şi ultimul din partea asociaţiei culturale a Ateneului din Barcelona.
- Asta înseamnă să fii bogat. Mori de cinci sau şase ori, observă don Basilio.
Ferparele în sine nu prezentau un interes major. Rugăciuni pentru sufletul nemuritor al defunctului, indicaţii că funeraliile vor fi pentru cei apropiaţi, glose grandioase închinate unui mare cetăţean, erudit şi membru de neînlocuit al societăţii barceloneze şi aşa mai departe.
- Ceea ce te interesează pe dumneata trebuie să fie în ediţiile cu una sau două zile înainte sau după
aceea, indică Brotons.
Ne-am apucat să verificăm ziarele din săptămâna în care a murit avocatul şi am găsit o serie de
ştiri legate de Marlasca. Prima anunţa că distinsul avocat pierise într-un accident. Don Basilio citi textul ştirii cu voce tare.
- Pe asta a redactat-o un urangutan, rosti el răspicat.
Trei paragrafe redundante care nu spun nimic şi abia în final zice că moartea a fost accidentală, însă fără a preciza ce fel de accident.
- Aici avem ceva mai interesant, zise Brotons.
Un articol de a doua zi menţiona că poliţia investiga circumstanţele accidentului pentru a hotărî cu exactitate ce s-a întâmplat. Cel mai interesant era că pomenea cum, în partea din dosarul medico-legal unde apărea cauza morţii, se spunea că Marlasca murise înecat.
- Înecat? interveni don Basilio. Cum? Unde?
- Nu se precizează. Probabil au trebuit să scurteze ştirea ca să includă această urgentă şi întinsă
apologie a horei catalane, care se întinde pe trei coloane, sub titlul În sunetul oboiului: spirit şi energie, indică Brotons.
- Arată cine se ocupa cu investigaţia? am întrebat.
- E menţionat un anume Salvador. Ricardo Salvador, zise Brotons.
Am verificat restul ştirilor legate de moartea lui Marlasca, dar nu exista nimic interesant. Textele se reproduceau unele pe altele, repetând acelaşi refren, care suna prea asemănător cu linia oficială
oferită de biroul de avocatură al lui Valera şi compania.
- Toate astea miros tare mult a muşamalizare, spuse Brotons.
Am oftat, descurajat. Nădăjduisem să găsesc ceva mai mult decât nişte simple ferpare siropoase şi nişte ştiri seci, care nu lămureau nimic în privinţa faptelor.
- Dumneata n-aveai o cunoştinţă la Poliţie? întrebă don Basilio. Cum îl cheamă?
- Victor Grandes, zise Brotons.
- Poate că el va fi în măsură să-l pună în legătură cu respectivul Salvador.
Am tuşit semnificativ şi cei doi bărbaţi impozanţi mă priviră încruntând sprâncenele.
- Din motive care n-au de-a face cu cazul nostru - ori au de-a face prea mult -, aş prefera să nu-l amestec pe inspectorul Grandes în această chestiune, am zis eu.
Brotons şi don Basilio schimbară o privire.
- Prea bine. Vreun alt nume de şters de pe listă?
